Fundaşul central Silviu Izvoranu (31 ani) a semnat luni seara, un contract valabil pe un cu CSM Rm. Vâlcea.
Izvoranu a semnat pentru un sezon competitional, contractul urmând să se prelungească automat dacă CSM va promova în Liga I. ”E un fotbalist pe care l-am dorit şi care cu siguranţă va aduce un mare plus echipei”, a afirmat managerul general al echipei noastre, Lucian Munteanu. Noua achiziţie a formaţiei din Zăvoi are 128 de meciuri în primul eşalon şi 40 în prima ligă din Ucraina, iar sezonul trecut a contribuit decisiv la promovarea Craiovei. Izvoranu este al doilea jucător luat de Vâlcea de la CS U Craiova, după Enache Câju, iar la antrenamente a ajuns şi Ionuţ Stancu! În plus şi antrenorul Erik Lincar a pregătit la debutul sezonului trecut, pentru o scurtă perioadă, pe Craiova.
Cum ar putea arăta CSM: D.Popescu - Samson, Izvoranu, I.Stoica, Briceag- Câju, V.Munteanu, Ov.Popescu- Orlando, Nkongue, Ad.Popa.
Mijlocaşul de bandă Orlando da Costa (29 ani) a impresionat în pregătiri şi va semna şi el o înţelegere zilele următoare. ”Cu Orlando nu sunt probleme, ne-am înţeles, vrem doar să fim siguri că este jucător liber de contractul cu Chiajna”, a anunţat preşedintele din Zăvoi, Bogdan Medrea.
Cu echipa pregătită de Erik Lincar se mai antrenează portarii Daniel Popescu, Andrei Cioară şi mijlocaşul Andrei Piţian, toţi aceştia fiind jucători sub 21 de ani, dar şi Ionuţ Stancu. Pe 28 iulie, echipa vâlceană va pleca în cantonament la Braşov. Până atunci, pe 26 iulie, CSM va disputa un amical, cu Urban Titu din Liga a III-a.