Eveniment

Harta dezastrului în învăţământul din Oltenia

Prăbuşiri spectaculoase la promovabilitate în Vâlcea şi Olt

În 2011, două judeţe din Oltenia: Vâlcea şi Olt menţineau o cotă cât de cât mai ridicată în privinţa promovabilităţii la examenul de maturitate cu un procentaj de 54,41%, respectiv 54,26%. Gorjul, Doljul şi Mehedinţiul se aflau la îngrijorătoarele cote de 35,81%, 40,84%, respectiv 27,5%. În 2012, BAC-ul a făcut victime într-un mod mai dur, situaţia fiind dezastruoasă pe întreaga regiune. În vreme ce unii încă îşi mai pun speranţele în contestaţii pentru a trece peste plafonul mediei de 6,00, Consiliul Naţional al Elevilor solicită încă o dată factorilor responsabili din minister să efectueze o reformă reală a învăţământului. Printre revendicările elevilor se numără şi introducerea subiectelor de tip diferenţiat în funcţie de profil şi filieră, inclusiv la limba şi literatura română. În acest fel, Bacalaureatul diferenţiat ar asigura şanse egale elevilor, în ceea ce priveşte evaluarea în funcţie de programa şi curriculumul profilului pe care îl urmează.

Timp de câteva zile, elevii care au depus contestaţii vor sta cu sufletul la gură, rezultatele reanalizării lucrărilor urmând a fi făcute publice vineri, 13 iulie.

Doljul, cu patru procente sub media pe ţară

Rezultatele obţinute la examenul de Bacalaureat în judeţul Dolj se înscriu în media pe ţară, fiind doar cu un procent şi câteva sutimi mai bune decât cele obţinute în anul precedent. 40,9 la sută din numărul celor care au susţinut testarea au reuşit să obţină notă de trecere, faţă de 39,37 la sută în anul 2011.

Trei elevi de nota 10

Avem şi în acest an absolvenţi de Bacalaureat cu 10 pe linie. Este vorba despre Beatrice Cojocaru şi Florin Cătălin Fotescu, de la Colegiul Naţional „Elena Cuza” şi Alexandra Trincuci, de la Colegiul Naţional „Carol I”. În trei unităţi de învăţământ, niciunul dintre elevii înscrişi nu a obţinut media de trecere: este vorba despre Grupul Şcolar Cârcea, Liceul Malu Mare şi Centrul Şcolar Beethoven.
Elevii care au considerat că evaluarea lor nu s-a făcut corect au putut depune contestaţii luni, 9 iulie, între orele 8.00 – 12.00, rezultatele finale ale acestora urmând să fie afişate pe 13 iulie. „Procentul de promovabilitate este mai mare ca anul trecut, avem şi trei elevi cu medii maxime, două obţinute de absolvenţi de la Colegiul «Elena Cuza» din Craiova şi una obţinută de un absolvent de la Colegiul «Carol I»”, a precizat Georgică Bercea, inspector general al ISJ Dolj.
Elevii care au obţinut medii între 5 şi 5,99 şi nu au reuşit să promoveze în această sesiune mai au o şansă. Ei pot să se înscrie la sesiunea din toamnă, care se va desfăşura în perioada august - septembrie 2012. La sesiunea din toamnă, aceştia pot alege să dea examen la oricare dintre materii, cea pe care ei o consideră că i-ar ajuta să îşi mărească media.
Dezastru în Olt: 70 la sută din liceeni nu au promovat
În judeţul Olt, rata promovabilităţii a fost, în acest an, la examentul de Bacalaureat de 29,80 la sută, un procent foarte slab, susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Situaţia cea mai gravă este la un liceu din Balş, unde niciun elev, din cei 90 înscrişi la Balacaureat, nu a obţinut notă de trecere.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, din totalul de 4.373 de elevi înscrişi la Bacalaureat, doar 1.303 au reuşit să treacă de probele examenului. 2.922 dintre aceştia au luat note mai mici de 5,00, în timp ce 142 au luat nota minimă pentru promovare. „Elevii au calificat drept un accident examenul de anul trecut şi au crezut că va fi aşa cum a fost mereu-un Bac incorect, măsluit. Probabil că trebuie să mai treacă doi-trei ani, pentru ca elevii noştri să ia în serios acest examen şi să fie cu adevărat un examen de maturitate”, a declarat Nicolae Drăghici, inspectorul şcolar general al judeţului Olt. Luni, până la ora 12.00, s-au depus contestaţiile, iar afişarea rezultatelor finale are ca termen limită data de 13 iulie. Situaţia cea mai gravă este la Colegiul Tehnic „Nicolae Bălcescu” din Balş, unde dintre cei 90 de candidaţi, niciunul nu au reuşit să promoveze. În 2011, rata promovabilităţii la acest liceu a fost de 50,96 la sută.
Cele mai mari medii au fost înregistrate la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, unde rata promovabilităţii a fost de 84,8 la sută. Reprezentanţii ISJ Olt mai susţin că şase elevi au fost eliminaţi în timpul probelor, după ce au fost surprinşi de camerele de supraveghere în timp ce încercau să copieze. Primii eliminaţi au fost la prima probă scrisă a examenului, cea la Limba şi Literatura Română. Eliminaţii sunt de la centrele de examen de la Colegiul Tehnic Balş, Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina şi Colegiul Agricol „Dimitrie Petrescu” Caracal.

Gorj: cote bune de promovabilitate în Tg. Jiu şi Tg. Cărbuneşti

Actuala hartă a dezastrului din învăţământul oltenesc arată astfel ca procent de promovabilitate:
Gorj - 25%
Vâlcea - 38,4%
Mehedinţi - 30,91%
Olt - 33,59%
Dolj - 40,9%.

Colegiul Naţional «Ecaterina Teodoroiu» îşi păstrează poziţia de lider între liceele din Gorj. 99.05% dintre absolvenţii acestui liceu au promovat Bacalaureatul. Colegiul Naţional „Spiru Haret” se menţine printre cele mai bune licee din judeţ. 98,70% dintre absolvenţi au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat. Colegiul Naţional «Tudor Vladimirescu» se află pe locul trei, cu un procent de promovabilitate de 95,13%. Un rezultat foarte bun a fost obţinut şi de Colegiul Naţional „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbuneşti, unde 90,91% dintre candidaţi au promovat examenul de maturitate.

Vâlcea, fără elevi de nota 10

Conform datelor oferite de preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat Vâlcea, Remus Grigorescu, doar câteva colegii naţionale din Râmnicu Vâlcea înregistrează un rezultat bun în ceea ce priveşte rata de promovabilitate. La Colegiul Naţional «Alexandru Lahovari» promovabilitatea este de 94%, la Colegiul Naţional «Mircea cel Bătrân» promovabilitatea este de 90%. Media promovabilităţii la Colegiul Naţional «Matei Basarab», este de 84%. La polul opus, cu cei mai puţin elevi promovaţi s-au situat Grupurile Şcolare «Nicolae Pleşoianu» cu doar 8% promovabilitate, «Henri Coandă», cu 7% promovabilitate, şi «George Ţărnea» cu doar 3% promovabilitate. „Menţionez că aceste date sunt parţiale. Nu am avut nicio medie de zece, cea mai mare medie fiind de 9,96”, a declarat Remus Grigorescu.

Rezultate dezastruoase şi în acest an în Mehedinţi la BAC

Potrivit inspectorului şcolar general de la ISJ Mehedinţi, Marian Suţă procentul de promovabilitate la Bacalaureat în acest an, raportat şi la Ministerul Educaţiei, este de doar 30,91%, ceva mai mărişor faţă de anul trecut. De precizat că anul trecut, Mehedinţiul s-a situat pe ultimul loc pe ţară, cu o rată de promovabilitate de doar 27,5%. În acest an, în judeţ au existat unităţi şcolare unde niciun elev nu a luat Bacalaureatul. În alta a trecut Bac-ul doar un elev. Spre exemplu, la Liceul Şimian, din cei 248 elevi înscrişi, au absentat 50 de elevi, iar restul nu au promovat niciunul examenele. La Colegiul Tehnic Transporturi Auto din Severin, unde anul trecut promovabilitatea a fost zero, anul acesta s-au făcut progrese. Concret, un singur elev a luat Bac-ul cu media 6,06, restul au picat cu medii între 1 şi 4. La polul opus, ca de fiecare dată, se află Colegiul Naţional Traian. În acest an, rata de promovabilitate este de 86,22%. În judeţ, anul acesta au fost eliminaţi din examene 5 elevi, iar numărul absenţilor a fost de 298 din cei 3.223 elevi înscrişi pe liste.

Elevii cer o reformă reală în învăţământ

Consiliul Naţional al Elevilor, structură reprezentativă a elevilor din învăţământul preuniversitar din România, îşi exprimă îngrijorarea cu privire la calitatea actului educaţional, date fiind rezultatele de la examenul de Bacalaureat, sesiunea iulie 2012.
„Rezultatele evaluării examenului naţional de Bacalaureat de anul acesta confirmă nevoia introducerii subiectelor de tip diferenţiat în funcţie de profil şi filieră, inclusiv la limba şi literatura română. Bacalaureatul diferenţiat ar asigura şanse egale elevilor, în ceea ce priveşte evaluarea în funcţie de programa şi curriculumul profilului pe care îl urmează.
În acest sens, C.N.E. doreşte să atragă atenţia reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului cu privire la necesitatea unei reforme reale, structurate, adaptate la realitatea societăţii, care să aibă ca punct de pornire descongestionarea materiei predate la clasă”, a declarat Georgiana Epure, secretar pentru relaţii externe în cadrul CNE.
Consiliul Naţional al Elevilor doreşte să tragă un semnal de alarmă în rândul cadrelor didactice, în vederea stimulării elevilor pentru pregătirea examenului final, astfel încât toţi elevii care sunt admişi pentru a susţine examenul de Bacalaureat, să îl promoveze cu o medie care să reflecte valoare cunoştinţelor acumuate pe parcursul anilor de liceu. Totodată, având în vedere gradul de dificultate progresiv al subiectelor, Consiliul Naţional al Elevilor îndeamnă elevii să trateze cu seriozitate, responsabilitate şi maturitate pregătirea examentului naţional de Bacalaureat, susţinut la sfârşitul celor douăsprezece, respectiv treisprezece clase de învăţământ preuniversitar.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...