Sport

Fotbal, Liga a II-a

Sergiu Radu: CSM poate lupta din nou pentru promovare

Prezent marţi seară la reunirea echipei CSM Rm.Vâlcea, impresarul Sergiu Radu a anunţat că formaţia din Zăvoi se poate lupta din nou pentru promovare, dacă îşi va întări lotul.

Fostul internaţional, lansat în fotbalul de performanţă la Vâlcea crede că CSM are câteva atuuri, printre care stabilitatea financiară şi antrenorul Erik Lincar.
”Deşi nu a reuşit sezonul trecut, CSM poate promova în anul următor, deşi este din ce în ce mai greu, intră doar o echipă din serie. Are stabilitate financiară, dar are stabilitate şi pe bancă, Claudiu Niculescu a stat aici o perioadă lungă, iar în locul său a revenit Erik Lincar, care a mai fost şi el la echipă. Eu îl cunosc foarte bine pe Erik, am jucat cu el la FC Naţional, dar am crescut practic împreună la Viitorul Oradea, am mare încredere în el. CSM se poate lupta din nou pentru promovare, dacă îşi va întări lotul. Deşi nu se ştiu clar echipele care vor fi în Liga a II-a, Timişoara pare a fi principala adversară a Vîlcii. Timişoara are prima şansă, apoi Vâlcea ” a declarat Sergiu Radu.

Sub contract cu firma de impresariat a fostului atacant, ”Sergiu Radu Sports Management” sunt vâlcenii Ovidiu Popescu, Daniel Iancu, Cătălin Pîrvulescu, dar şi portarul venit în probe la CSM, Daniel Popescu. Sergiu Radu va fi prezent sâmbătă, în Zăvoi, la un joc şcoală între componenţii lotului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...