Preşedintele Bogdan Medrea anunţă că vor fi aduşi jucători cu experienţă, care să ajute la îndeplinirea obiectivului, promovarea în Liga I.
Conducătorul din Zăvoi, Bogdan Medrea nu vrea să se mai repete situaţia din sezonul acesta, când CSM a terminat prima sub linie şi anunţă că alb-albaştrii trebuie să promoveze din punct de vedere sportiv.
”Obligaţi de anumite împrejurări, a trebuit să le mai dăm două săptămâni de vacanţă la băieţi, dar acum, chiar ne-am reunit definitiv. Urmăm un program de 10 zile pregătire aici, după care, începând cu 28 iulie, vom merge 12 zile în cantonament la Braşov. Oficial, s-a spus că trebuie să fie vor două serii a câte 14 echipe, promovează prima din serie, retrogradează ultimele cinci, dar până în momentul de faţă, s-au înscris doar 10 echipe. Ce va fi, vom vedea după 20 iulie, atunci vom vedea clar câte echipe se înscriu, este posibil să se facă chiar două serii de câte 12, cu play-off şi play-out. Pentru noi, obiectivul este clar, indiferent de sistem, va fi promovarea” anunţă Medrea.
Şeful clubului vâlcean ştie că este nevoie de jucători cu experienţă. ”Mai sunt posibile veniri, tot ce va veni, urmărim să fie un plus în lot, numai aşa putem creşte valoarea, să ne batem la promovare, să nu mai păţim ca acest an, să termini pe locul 3 şi să nu ştii dacă îţi aduce sau nu promovarea, cel mai bine e să promovezi sportiv. Dacă Izvoranu va veni, înseamnă că în mare parte ne-am înţeles cu el, este o soluţie, are experienţă, ţinând cont şi că Pîrvulescu va rămâne mai mult ca sigur la Pandurii, avem nevoie de experienţă acolo. Situaţia lui Briceag este clară, noi, pe adresa clubului, nu am primit absolut nicio ofertă concretă, el trebuie să semneze prelungirea contractului” a afirmat şi preşedintele clubului vâlcean, Bogdan Medrea.