Eveniment

Contrabanda de ţigări din Serbia se face şi cu ski-jet-urile

Un grup de traficanţi care aducea „netimbrate” din Serbia în România cu ski-jet-uri şi alte ambarcaţiuni de mare viteză pe Dunăre a fost destructurat

Ţigările netimbrate din Serbia dau mari bătăi de cap vameşilor şi poliţiştilor de frontieră din Mehedinţi. Potrivit legii, prin vamă o persoană nu poate trece cu mai mult de două pachete de ţigări pe zi. Însă tentaţia de a încălca această lege e extrem de mare. Inventivitatea celor care riscă să aducă ilegal ţigări peste graniţă este mare. Cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, după câteva săptămâni bune de filaj, reţeaua a fost prinsă de oamenii legii. Căpetenia traficanţilor este un sârb care locuieşte în Severin. De fapt a locuit în Severin, căci acum „locuieşte” în arest. Surse judiciare ne-au spus că reţeaua a tranzitat peste 30.000 de pachete de ţigări de contrabandă.

Un grup infracţional organizat care derula acţiuni de contrabandă cu ţigări peste fluviul Dunărea a fost destructurat de o armată de oameni şi servicii. Este vorba de poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mehedinţi şi ofiţeri din cadrul D.G.I.P.I. - S.I.P.I. Mehedinţi, un procuror D.I.I.C.O.T. din cadrul Biroul Teritorial Mehedinţi şi de ofiţeri de la S.C.M.I.I.T. din cadrul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timişoara. Grupul de contrabandişti a introdus în ţară în mod ilegal peste 30.000 de pachete ţigări provenite din Republica Serbia, aprovizionând piaţa neagră din judeţele Mehedinţi, Dolj şi Gorj. Pentru trecerea ţigărilor de contrabandă peste fluviul Dunărea, traficanţii foloseau ambarcaţiuni rapide pe pernă de aer şi ski-jeturi, ulterior marfa fiind încărcată în autoturisme cu motoare modificate, de mare viteză. Săptămâna trecută, poliţiştii de frontieră au descins pe timpul unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei în opt locaţii aparţinând membrilor grupului infracţional din municipiul Drobeta Turnu Severin folosite de contrabandişti pentru derularea activităţilor infracţionale.
Liderii grupului au fost identificaţi ca fiind Ljiubişa J., în vârstă de 35 ani, cetăţean sârb rezident în România, şi cetăţenii români Ionela B. şi Andrei T., cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani, domiciliaţi în Severin. Din cercetările efectuate de către poliţiştii de frontieră, a reieşit faptul că membrii grupului erau foarte bine organizaţi, aveau la dispoziţie ambarcaţii şi autoturisme rapide cu ajutorul cărora îşi derulau activităţile infracţionale. Dacă J. Ljiubişa era „creierul” grupului de contrabandişti, ocupându-se de coordonarea întregii reţele, B. Ionela se ocupa de siguranţa transporturilor de ţigări pe comunicaţii şi era folosită ca antemergător pentru autoturismele folosite în acţiunile ilegale. T. Andrei, sub supravegherea lui J. Ljiubişa, se ocupa de preluarea ţigărilor de la malul fluviului Dunărea, transbordarea ţigărilor din ambarcaţii în autovehicule şi de găsirea potenţialilor clienţi. Liderul grupului infracţional, cetăţeanul sârb rezident în România, folosindu-se de contactele numeroase pe care le avea în rândul contrabandiştilor sârbi, a asigurat grupului de traficanţi de ţigări o foarte mare mobilitate fluvială şi terestră pentru a evita reţinerea sa de către poliţiştii de frontieră. Având familia în Serbia, acesta cumpăra cantităţi mari de ţigări şi angaja contrabandişti sârbi care, cu ajutorul unor glisoare - ambarcaţiuni pe perne de aer - sau ski-jeturi de mare viteză, urmau să transporte ţigările peste fluviu în România. În România, cetăţeanul sârb îşi organiza cu minuţiozitate activitatea infracţională de contrabandă. Alegea cu atenţie locurile unde urma să primească cantităţile de ţigări, cerceta terenul atât ziua cât şi noaptea cu ajutorul unor aparate de vedere pe timp de noapte, urmărind în principal traseele elementelor poliţiei de frontieră şi locurile de dispunere ale autospecialelor şi ambarcaţiilor poliţiei de frontieră, comunicând mereu cu contrabandiştii sârbi pentru alegerea momentului oportun de introducere ilegală în ţară, peste fluviu, a unor cantităţi mari de ţigări.

Se uitau după poliţie prin binoclu cu infraroşii

În Serbia, orice pachet de ţigări se cumpără la mai puţin de jumătate din preţul la care îl găseşti pe piaţa neagră în România. Concret, un pachet de „Fast”, spre exemplu, costă în Serbia până în 4 lei, iar aici bişniţarii îl vând cu 9 lei.

Pentru a nu fi depistat de poliţiştii de frontieră, acesta alegea locuri diferite de introducere în ţară a ţigărilor de contrabandă şi schimba mereu modul de operare. Indiferent de zi sau noapte, în momentul când avea certitudinea că poate să-şi desfăşoare activităţile infracţionale de contrabandă fără a fi prins, J. Ljiubişa îi anunţa pe contrabandiştii sârbi care încărcau ţigările în ambarcaţii sau ski-jeturi rapide şi în aproximativ 5 minute aceştia le transportau peste fluviu în România. Cu ajutorul lui T. Andrei şi a altor persoane liderul grupului le transborda rapid din ambarcaţii în autoturisme puternice de tip „van” şi se deplasau către interiorul localităţii de frontieră. Toată acţiunea era asigurată la malul Dunării de către B. Ionela, care, cu ajutorul unui telefon şi al unui binoclu cu posibilităţi de observare în infraroşu, îl anunţa pe J. Ljiubişa de apariţia poliţiştilor de frontieră. De altfel, B. Ionela avea şi sarcina de a asigura traseul de deplasare al transporturilor de ţigări de la malul Dunării până la locul de depozitare, sesizându-l imediat pe liderul grupului cu mesajul „frontiera” despre apariţia poliţiştilor de frontieră.

„Creierul” şi o femeie au fost arestaţi

Pentru derularea activităţilor de contrabandă şi transportul ţigărilor la „traficanţii de ţigări” din judeţele învecinate, J. Ljiubişa folosea 6 autoturisme cu motoare modificate, a căror capacitate cilindrică depăşea 3.000 de centimetri cubi, cărora le schimba frecvent numerele de înmatriculare. Cei trei membri ai grupului infracţional au introdus în ultimele 4 luni, prin contrabandă, peste 30.000 de pachete cu ţigări, care au fost confiscate de poliţiştii de frontieră mehedinţeni în urma mai multor acţiuni punctuale. În baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Tribunalul Mehedinţi, poliţiştii de frontieră mehedinţeni şi jandarmii din cadrul I.J.J. Mehedinţi au efectuat descinderi simultane la opt locaţii aparţinând unor persoane cu implicaţii în activitatea infracţională a grupului.
De la locuinţele percheziţionate, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 4 autoturisme, plăcuţe de înmatriculare false, înscrisuri olografe, reportofoane, telefoane mobile, cartele telefonice, ţigări, alcool precum şi alte bunuri folosite de membrii grupului pentru derularea activităţilor infracţionale. În cauză s-a întocmit dosar penal, împotriva lui J. Ljiubişa, B. Ionela şi T. Andrei pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat. „Faţă de J. Ljiubişa şi B. Ionela, procurorul D.I.I.C.O.T. din cadrul Biroului Teritorial Mehedinţi a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. Instanţa competentă a Tribunalului Mehedinţi a dispus arestarea preventiv[ a celor doi pentru 29 de zile. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 12 ani. Poliţiştii de frontieră mehedinţeni desfăşoară împreună cu poliţiştii sârbi acţiuni pentru identificarea şi reţinerea tuturor membrilor reţelei de traficanţi care au acţionat pe teritoriul Serbiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi, comisar-şef Valeriu Pera.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...