Liderul Sindicatului Porţile de Fier, inginerul Cristinel Popescu, a declarat sâmbătă că va formula o plângere penală către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cu privire la prejudiciile aduse de firma Euro Insol, condusă de administratorul judiciar Remus Borza, societăţii Hidroelectrica. El susţine că profitul de 670 de milioane de lei, calculat pentru perioada de când procesul de insolvenţă a fost suspendat, “este unul artificial, obţinut pentru a-i permite respectivei entităţi să încaseze un comision de 2% şi prin diminuarea lucrărilor de mentenanţă a echipamentelor de la hidrocentralele de pe Dunăre - Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II”.
290 milioane de euro pentru reabilitarea parţială a grupurilor hidroelectrice
Sindicalistul consideră că Ministerul Economiei şi Ministerul Energiei trebuie să intervină în regim de urgenţă pentru soluţionarea cazului Hidroelectrica, înainte ca această societate să ajungă în faliment şi să fie apoi înstrăinată la bucată, aşa cum s-a procedat în cazurile a zeci de microhidrocentrale ce au fost vândute ca fiind neprofitabile şi acum furnizează energie la parametrii, în Sistemul Energetic Naţional. “În 2012 şi 2013 s-au produs nejustificat pierderi de aproximativ 75 milioane de lei. Totodată, la Porţile de Fier II s-a încheiat un contract de reabilitare a celor zece grupuri hidroelectrice, devizul fiind semnat iniţial pentru valoarea de 122,1 milioane de euro care, prin mai multe acte adiţionale, a ajuns la 290 milioane de euro, sumă pe care Euro Insol a achitat-o aproape în totalitate către firma Andritz, fosta V.A. Tech, deşi trei dintre grupuri nu au fost modernizate nici până în ziua de azi”, a declarat Cristinel Popescu.
Salariaţii au de recuperat drepturi în valoare de 15 milioane de lei
Liderul sindical aminteşte şi despre faptul că în pierderi nu s-ar regăsi şi drepturile salariale neîncasate de către angajaţii Hidroelectrica. “Remus Borza vorbea despre anul 2014 ca despre unul al relansării Hidroelectrica şi a Hidroelectrica – Serv. Pe primul trimestru al acestui an a fost înregistrată o pierdere de 12,5 milioane lei. La sfârşitul lunii mai, pierderile au ajuns la 16,5 milioane lei, ceea ce duce la o pierdere cumulată la nivelul Hidroelectricii de peste 75 milioane lei. În această cifră se pare că nu se regăsesc drepturile salariale neplătite către salariaţi de peste 15 milioane lei”, a mai afirmat Cristinel Popescu.