Opinii

 

În pană de idei, BNR se autoplagiază şi dezinformează

Domnul Adrian Vasilescu a publicat săptămâna trecută, în Ziarul Financiar, un articol prin care încearcă să apere imaginea BNR. Din păcate, domnia sa se autoplagiază şi dezinformează opinia publică. Poate nu ştiaţi, dar şi autoplagiatul reprezintă o problemă în lumea dezvoltată (trebuie să arăţi sursa). Mulţi autori şi-au dat demisia sau s-au retras din viaţa publică. Ce credeţi că se va întâmpla aici?
BNR are nevoie de transparenţă şi profesionişti în domeniul monetar şi bancar, deocamdată “track-recordul” arată un deficit foarte mare la ambele (mă refer în poziţii executive, în rest, sunt foarte mulţi economişti buni în BNR, dar nu-i ascultă nimeni, mai bine zis nu-i înţelege nimeni).
De aceea revin cu rugămintea “BNR trebuie să publice discuţiile din CPM“
Conferinţa la care se face referire în cele două articole a avut loc în 2008, BNR spune că pe 30 Aprilie.
Şi acum cele două paragrafe identice, la 6 ani diferenţă.
9 iulie 2014, Ziarul Financiar – Adrian Vasilescu, BNR: Bani şi idei legate de bani
În aprilie, BNR a sărbătorit 134 de ani de existenţă. “De fapt, expresia «a sărbătorit» nu este tocmai potrivită. Corect este să spun că şi-a marcat aniversarea. Şi a făcut-o printr-o premieră: o dezbatere de o zi, pe o temă de stringentă actualitate. De aici înainte, an de an, aniversarea Bătrânei Doamne va fi marcată de o astfel de reuniune, în care Şcoala de la BNR îşi va confrunta opiniile cu analişti din băncile comerciale, din învăţământ şi din cercetare, cu jurnalişti. Dezbaterea de anul acesta, împărţită în cinci reprize, fiecare cu actorii ei, a avut ca generic «Politica monetară: evoluţii şi provocări în noul context economic global». Fireşte, accentul a fost pus pe strategia de ţintire a inflaţiei. De fapt, pe rolul politicii monetare – oricum ar fi privită: artă sau sumă de reguli – în stabilitatea preţurilor. Nu-mi propun să dezvolt subiectul. Şi nici să evoc opiniile exprimate sau divergenţele de opinii, ce n-au fost puţine”.
21 aprilie 2008, Jurnalul Naţional – Moneda şi economia
Săptămâna trecută, Banca Naţională a sărbătorit 128 de ani de la înfiinţare. “De fapt, expresia «a sărbătorit» nu este tocmai potrivită. Corect ar fi să spun că şi-a marcat aniversarea. Şi a făcut-o printr-o premieră: o dezbatere de o zi pe o temă de stringentă actualitate. De aici înainte, an de an, aniversarea Bătrânei Doamne va fi marcată de o astfel de reuniune, în care şcoala de la BNR îşi va confrunta opiniile cu analişti din băncile comerciale, din învăţământ şi din cercetare. Dezbaterea de anul acesta, împărţită în cinci reprize, fiecare cu actorii ei, a avut ca generic «Politica monetară: evoluţii şi provocări în noul context economic global». Fireşte, accentul a fost pus pe strategia de ţintire a inflaţiei. De fapt, pe rolul politicii monetare – oricum ar fi privită: artă sau sumă de reguli – în stabilitatea preţurilor. Nu-mi propun să fac o sinteză. Nici a opiniilor exprimate şi nici a divergenţelor de opinii, care n-au fost puţine.”

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...