În istoria mentalităţilor, unul dintre etajele existenţei (Braudel) este şi scenariul erotic, intens diortorisit în operele teoreticienilor de la Annales. Poezia lui Ilie Gorjan este memorabilă prin sentimentul inefabil, rafinat, anagogic, transfigurator al erosului, care pluteşte deasupra existenţei precum duhul sfânt laic asupra apelor. Rareori poţi întâlni o personalitate care poate rosti câtă dragoste atâta viaţă, câtă viaţă atâta dragoste. Ilie Gorjan îşi transformă viaţa în poezie erotică şi reordonează viaţa cu iubirea care se divide şi nu se împarte, într-un complex tematic precum memoria paradisului, precum urma heidegeriană a îndrăgostitului călcând în spatele plugului, desfoliind sensurile originare: „Păcatul s-a aprins / în glasul tău / şi-n sângele ce poartă-n el / himere, / se pleacă-n faţa ta / şi Dumnezeu, / şi El îţi mângâie ardoarea / în tăcere. În primul rând, aş vrea să ştii / că din durere mi-am făcut un plug...; Treceai grăbită printr-o horă largă / Ducând cu tine gânduri vechi pe targă. / Ţi se-nnodase drumul cu lacrimile sure / Ochii-şi pierduseră culorile de mure....