Special

Traseele off-road, spaimă pentru buzunarele concurenţilor

Raliurile pe trasee periculoase din Vâlcea tind să devină însângerate din cauza amatorilor care intră uneori şi pe contrasens

Zona Voineasa din Vâlcea atrage deja decâţiva ani practicanţii sporturilor extreme pe două sau patru roţi, dornici să îşi testeze abilităţile de conducători moto sau auto pe drumuri improvizate. În unele cazuri, competiţiile oficiale riscă să se transforme într-un carnagiu datorită inconştienţei unor „şoferi de duminică” dornici să ia muntele în piept cu orice risc.Ultimul incident de acest gen era să se petreacă la mijlocul lunii trecute în timpul unei etape din Red Bull Romaniacs, cel mai dur raliu moto din lume.

„M-am trezit cu 30 de Dustere în coloană mergând pe contrasens”

Printre cei care au marcat traseul pentru competiţia de hard-enduro a motocicliştilor din România şi nu numai au fost şi membrii Salvamont Vâlcea, în frunte culiderul lor, Mircea Lera. Nu mică i-a fost surpriza acestuia, când, pe traseul care includea pante abrupte, obstacole naturale şi care fusese jalonat prin munţii Lotrului de câteva zile, s-a trezit cu o caravană a Clubului Duster din Piteşti defilând fără nicio jenă pe contrasens înainte cu câteva minute de luarea startului în competiţie. „Am încercat să-i opresc, dar parcă erau clanul taximetriştilor porniţi la plimbare prin pădure. Nişte inconştienţi, noroc că am supravegheat traseul tot timpul şi i-am putut opri la timp. Sunt inconştienţi, mai ales pentru că nu îşi dau seama că RCA-urile lor nu au nicio valoare pe un drum de off-road. Asigurările acestea sunt valabile pe drumuri incluse în domeniul public al unei localităţi, nu prin pădure. Ei au văzut un traseu marcat şi au plecat în gaşcă pe el. Şi pe contrasens. Erau cu familii, cu gratărele, cu berici, nu aveau treabă oamenii! Dacă le pica de pe un vârf un motor de 400-500 de kile în cap cu motociclistul încă în şa, îi luam pe ei direct carne de grătar. Din păcate, nu sunt un caz singular. Sunt oameni care se aventurează pe trasee diverse şi nu ţin cont de consecinţe. Mai ales asigurările simple nu funcţionează pe aceste trasee”, explică şeful Serviciului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera.

"Asigurarea de răspundere civilă funcţionează pe orice drum inclus în nomenclator. La fel şi CASCO. Există într-adevăr şi CASCO extins pentru asigurare pe trasee off-road, dar credeţi-mă, te rupe la buzunar.", Anuţa Handolescu, director în cadrul Asirom SA

Distracţia costă

Societăţile de asigurări auto recunosc valoarea poliţelor RCA sau CASCO pe orice drum inclus în nomenclatorul drumurilor din România şi luat în administrare de o comună, Consiliu Judeţean, Romsilva, obşte de moşneni sau composesorat. În ceea ce priveşte drumurile improvizate, dar nemarcate pe nicio hartă, situaţia este una mai complicată. „Asigurarea de răspundere civilă funcţionează pe orice drum inclus în nomenclator. La fel şi CASCO. Există într-adevăr şi CASCO extins pentru asigurare pe trasee off-road, dar credeţi-mă, te rupe la buzunar. Asta este, vrei distracţie, vrei adrenalină, plăteşti pentru siguranţa ta. Dacă nu, nu-i bai, îţi iei adio de la viaţă, de la vieţile altora, de la maşină şi plăteşti enorm. Niciun avocat nu va accepta un caz împotriva unei societăţi de asigurări dacă un client reclamă că vrea daune pentru un accident pe un drum neidentificat în nomenclator”, explică Anuţa Handolescu, director în cadrul Asirom SA. Din fericire, în acest an nu s-au înregistrat accidente grave pe traseele improvizate prin munţii Vâlcii. Cu toate acestea, desfăşurarea unei etape din Campionatul Naţional de hard-enduro la motociclism, programată pentru perioada 20-22 iulie, le dă frisoane supraveghetorilor de traseu, care sunt alarmaţi că s-ar putea trezi iarăşi cu turişti inconştienţi ieşiţi la plimbare cu maşina prin munţii Lotrului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...