Ultima Oră

Fratele lui Bercea Mondial şi un primar doljean, arestaţi pentru fals şi uz de fals

Constantin Spiridon, primarul comunei Daneţi, Vasile Anghel şi o altă persoană din cadrul Primăriei Daneţi sunt suspectaţi că au înşelat statul cu peste 360.000 de lei

Fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel, şi primarul unei comune doljene au fost reţinuţi, marţi seară, pentru 24 de ore, în urma unor descinderi în judeţele Dolj şi Olt, fiind suspectaţi că au înşelat statul cu peste 360.000 de lei.

Potrivit unor surse judiciare, marţi dimineaţă, ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor au descins în cinci locaţii, patru în judeţul Dolj şi una în judeţul Olt, aceasta din urmă la Drăgăneşti, la locuinţa lui Vasile Anghel, fratele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În urma acestor descinderi, trei persoane, respectiv primarul comunei Daneţi, Constantin Spiridon, Vasile Anghel şi o altă persoană din cadrul Primăriei Daneţi, au fost duse la audieri, fiind suspectate că prin afacerile pe care le-au derulat împreună au înşelat statul cu suma de 361.627 lei.

Primarul comunei doljene Daneţi, Constantin Spiridon, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi uz de fals, dar şi complicitate la abuz în serviciu.

Vasile Anghel, primarul comunei doljene Daneţi, Constantin Spiridon, şi contabila primăriei aceleiaşi comune, sunt cercetaţi pentru fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Constantin Spiridon a candidat la alegerile locale din 2012 din parta Partidului Democrat Liberal.

De asemenea, fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel, a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de fals intelectual şi uz de fals, şi cea de-a treia persoană audiată în acest caz fiind reţinută.

Cele trei persoane au fost prezentate, miercuri, instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Miercuri, după câteva ore de audieri, magistraţii Judecătoriei Craiova au decis să emită mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor trei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...