Preşedintele HCM Rm.Vâlcea, Toma Pleşa a anunţat astăzi perfectarea a şase transferuri.
Conducerea clubului a anunţat deja şase tranferuri, dintre care trei sunt straniere. Astfel, portughezele Diana Filipa Roque Tavares (27 ani) şi Claudia Correia Semedo (24 ani), dar şi rusoaica Ilina Daria (26 ani, FOTO) au semnat înţelegeri cu Vâlcea. Cele două portugheze sunt jucătoare de echipă naţională şi provin de la campioana ţării, Andebol Alavarium de Aveiro, în timp ce rusoaica s-a lansat la Rostov pe Don, dar a evoluat în ultimii trei ani în Spania, la El Cleba.
Lor li se adaugă trei jucătoare autohotone: Carmina Bădiţă (25 ani, Zalău), Andreea Adespii (24 ani, Brăila) şi Ana Maria Simion (26 ani, Deva). Adespii a fost formată la Centrul Naţional de Excelenţă Vâlcea şi a ieşit în prim plan în urmă cu câţiva ani prin scandalul iscat de 2-3 jucătoare cu fostul antrenor Lucian Râşniţă. Bădiţă este originară din Drăgăşani-Vâlcea şi astfel revine acasă, după ce a început handbalul la Energetic şi apoi a evoluat la SCM Craiova. În fine, Ana Maria Simion este originară din Slatina şi este recunoscută ca fiind una dintre cele mai sexi handbaliste.
”Este posibil să mai apară 1-2 noutăţi, lotul nu este încă definitivat. Avem ca obiectiv intrarea în play-off”, a anunţat preşedintele Toma Pleşa.
Deşi are în continuare cel mai mic buget din Liga Naţională, aproximativ 300 mii euro, HCM şi-a propus pentru sezonul viitor intrarea în play-off. Lotul a fost remaniat, doar 8 jucătoare fiind păstrate la Rm.Vâlcea. Cea mai bună veste este faptul că golgetera echipei din sezonul trecut, Janina Luca şi-a prelungit acordul cu clubul şi va rămâne sub comanda Simonei Gogârlă. Extrema Anca Stoica şi-a prelungit împrumutul de la Corona la Vâlcea, după ce, în iarnă, la primul joc a suferit o accidentare gravă, care a ţinut-o pe tuşă restul sezonului.
HCM se va reuni pe 14 iulie (ora 18.00), în Sala Sporturilor Traian din Rm. Vâlcea. Cele două jucătoare din Portugalia vor ajunge la Vâlcea cu trei zile întârziere.
PORTARI: Diana Filipa Rokue Tavares (Portugalia), Cristina Sântămărean.
LINIA 9 METRI: Janina Luca, Alexandra Andrei, Andreea Adespi (Brăila), Mădălina Chirilă, Roxana Cherăscu, Claudia Coreea Gonkaves Semedo (Portugalia).
EXTREME: Carmina Bădiţă (Zalău), Ana Maria Simion (Deva), Anca Stoica (prelungire împrumut Corona), Diana Predoi, Hermina Stoicănescu, Elena Mitrache.
PIVOŢI: Irina Daria (Rusia), Florentina Craiu.
ANTRENORI: Simona Gogârlă, Mia Rădoi, Ildiko Barbu.