Cel mai curtat jucător de la CSM Rm.Vâlcea, fundaşul stânga Marius Briceag (22 ani) rămâne în Zăvoi să se lupte din nou pentru promovare.
Dinamo Bucureşti a insistat şi în această vară pentru transferul lui Marius Briceag, dar oferta făcută Vâlcii pentru talentatul jucător a fost una foarte modestă.
”Eu mi-am dorit să plec, să fac pasul la Liga I, dar, dacă cluburile nu s-au înţeles, asta este situaţia, rămân la CSM. Dinamo a vrut să mă ia sub formă de împrumut şi în iarnă, dar atunci s-a opus Claudiu, iar conducătorii mi-au promis că îmi vor da drumul în această vară, dacă va veni o altă ofertă. Asta este situaţia, rămân la Vâlcea încă un an şi ne vom lupta din nou pentru promovare, deşi va fi şi mai greu, pentru că intră doar prima clasată” a declarat Marius Briceag.
”Marius Briceag va merge la Liga I, fie cu noi, fie cu altă echipă, i-am promis că îi vom da drumul în cazul unei oferte avantajoase pentru club şi ne vom ţine cuvântul”- Lucian Munteanu, manager general CSM.
Fundaşul stânga mai are un singur an de contract cu CSM şi se anunţă negocieri anevoioase cu conducătorii clubului, care îşi doresc prelungirea acordului, pentru a nu îl pierde gratis. ”Din iarnă, intru în ultimele şase luni de contract cu Vâlcea şi pot semna cu cine doresc. Rămân să îmi respect contractul cu Vâlcea, nu am de ales, nu depinde numai de mine. Dacă e să plec, o voi face unde îmi convine şi mie, nu doar unde vrea clubul să mă trimită. Conducerea CSM-ului a vrut să mă trimită la Pandurii sub formă de împrumut, dar nu am fost de acord, vreau să plec definitiv, mai ales că au fost şi alte oferte. Acum, oricum, nici nu mai vreau să plec, toate echipele au făcut câte două cantonamente, mai sunt două săptămâni până începe campionatul, nu sunt pregătit şi nu aş avea şanse să joc” a explicat Briceag.
Marius Briceag a venit vara trecută la Vâlcea de la FC Argeş, după ce iniţial semnase la UTA. Fostul preşedinte al CSM-ului, Gheorghe Constantin a găsit însă atunci modalitatea regulamentară pentru ca Briceag să se despartă de UTA şi să poată semna cu clubul din Zăvoi. Deşi conducerea CSM-ului insista atunci mult pentru aducerea jucătorului de bandă stânga, fără intervenţia lui Costică Vâlcea, transferul nu s-ar fi realizat.