Opinii

 

Productivitatea explică potenţialul scăzut al economiei şi erorile de politică economică

În analizele mele sunt două teme mari:
- banii contează şi, implicit, politica monetară poate destabiliza economia
- politicile economice, monetară şi fiscală, în perioada 2005-2013 au dus la pierderea permanentă de bunăstare pe termen lung.
De aici trag concluzia că astăzi economia este într-o situaţie mult mai fragilă şi precară decât era în 2008.
Ideea de fragilitate a economiei nu se bazează pe dinamica curentă a PIB, care este înşelătoare pe termen scurt pentru că este influenţată de efecte de bază, ajustări statistice, contribuţia unor factori care nu depind de politica economică sau cererea internă etc. România este astăzi într-o situaţie mai precară pentru că are perspective mult mai proaste decât în 2008. Eu măsor aceste perspective prin estimările de PIB potenţial, care arată cât de repede poate economia să crească fără să producă dezechilibre dacă angajează eficient toate resursele din economie.
Am tot prezentat estimări econometrice care arată că, din acest moment, chiar şi o creştere reală medie de 3,5% pe an nu ar aduce economia pe aceeaşi pantă de creştere din 2007-2008. De fapt, se pare că nu mai putem niciodată fără un şoc pozitiv foarte mare de productivitate să ajungem înapoi la perspectivele pe care le aveam în 2008.
Iar dovada este dată de evoluţia productivităţii, care explică foarte bine în perioada 2000-2013 evoluţia PIB real. Perspectivele dinamicii PIB-real bazate pe productivitate (singurul lucru care contează pe termen lung) explică potenţialul de creştere redus al economiei.
Provocarea pentru politica economică este creşterea productivităţii, iar suprataxarea şi suprareglementarea nu ajută, din contră. Mai mult, politica monetară prea relaxată pentru condiţiile actuale (explicată doar de influenţa politicului) va duce în perioada următoare la supraîncălzire, urmată de recesiune - adică volatilitate.
În perioada 2005-2013 s-a văzut clar că politica economică nu a fost adecvată pentru condiţiile economice ale României. O explicaţie este că cei care au luat decizii, inclusiv la BNR, nu au înţeles economia reală şi relaţia dintre politica economică şi economie. O altă explicaţie este intervenţia politicului în deciziile de politică economică. Cred că există dovezi pentru ambele explicaţii.
În acest moment, pentru a evita asemenea erori, este important să înţelegem măcar acest lucru: economia astăzi funcţionează cu un potenţial mai mic, ceea ce înseamnă că se poate supraîncălzi foarte uşor când este stimulată excesiv de politicile monetară şi fiscală, dar în acelaşi timp poate să intre mult mai repede în recesiune dacă primeşte un şoc negativ. Chiar dacă cei care iau decizii nu înţeleg foarte mult, acceptând acest adevăr îi face să fie mai precauţi şi să se concentreze (sper) pe politici care să crească productivitatea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...