Joi, 3 iulie, a fost semnat la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia din Craiova contractul de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional în valoare de 2,85 milioane lei pentru reabilitarea termică a 23 de blocuri din municipiul Slatina.
Finanţarea nerambursabilă pentru proiectul intitulat “Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe din Municipiul Slatina, pentru familii cu un venit mediu sub 350 Euro/lună” este de 1.634.916,45 lei. Lucrările de reabilitare termică a blocurilor vizate prin proiect vor consta în izolarea termică a pereţilor exteriori, înlocuirea ferestrelor şi uşilor exterioare existente, închiderea balcoanelor cu tâmplărie termoizolantă, termo-hidroizolarea terasei şi termoizolarea terasei, precum şi izolarea termică a planşeului de peste subsol.
588 de apartamente vor fi incluse în proiect
Minel Prina, Primarul municipiului Slatina, a declarat că proiectul are ca principal obiectiv creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe prin realizarea unor lucrări de intervenţie care să determine diminuarea costurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condiţiile asigurării şi menţinerii climatului interior, prin limitarea pierderilor de căldură către mediul exterior, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţii. Edilul-şef a precizat că proprietarii celor 588 de apartamente ce vor beneficia de proiect vor suporta aproximativ 20% din costurile lucrărilor, într-o perioadă de 9 ani de zile, echivalentul a circa 2.500 de lei de familie.
“În cadrul axei prioritare 1, Domeniul de intervenţie 1.2 - Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe, Primăria Municipiului Slatina mai beneficiază de alte două contracte în valoare nerambursabilă de 5.794.358,37 lei. Reabilitarea termică a blocurilor a început în Slatina din 2007, printr-un proiect guvernamental”, a spus Minel Prina.








