Luni seară, secretarul de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului Carmen Tocală a declarat pentru Mediafax că MTS “a decis să acorde avizul pentru modificarea statutului FRF, după ce l-a reanalizat, urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la legimitatatea schimbărilor din Adunarea Generală Extraordinară din 28 iunie”. Carmen Tocală a mai precizat că avizul acordat de MTS este pur consultativ, doar instanţa putând decide dacă se pot opera modificările în statut.
La prânz, modificarea statutului nu primise avizul MTS
Luni, 7 iulie, la prânz, schimbările de statut aprobate de Adunarea Generală Extraordinară a Federaţiei Române de Fotbal (FRF) erau considerate nule pentru că Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) refuzase acordarea avizului necesar. “Acum, este nevoie de convocarea unei noi Adunări Generale. Probabil că în Comitetul Executiv din 11 iulie se va decide convocarea Adunării Generale Extraordinare pentru rezolvarea situaţiei”, informează Mediafax, citând o sursă din cadrul FRF.
Conform art. 36, alin. 4 din Legea 69/2000, a Educaţiei Fizice şi Sportului, “modificarea statutelor sau actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului”. Alineatul 6 al aceluaişi articol de lege precizează faptul că “înfiinţarea federaţiilor sportive naţionale sau modificarea statutelor şi a actelor constitutive ale acestora, fără respectarea dispoziţiilor alin. (1) şi (4), este nulă de drept”.