Actualitate

Zeci de dosare falsificate pentru ajutoare de la stat

APS Vâlcea a descoperit prejudicii totale în valoare de peste 55.000 lei aduse butetului social

Directorul Agenţiei de Prestaţii Sociale (APS), Nicolae Popescu, susţine că 48 de persoane decedate din judeţul Vâlcea au primit ajutoare sociale în ultima vreme. Instituţia pe care o conduce a efectuat verificări suprapuse în bazele de date cu persoanele beneficiare de asistenţă din partea statului şi a descoperit numeroase neregului, inclusiv declaraţii false, în privinţa beneficiarilor reali ai acestora.

S-au confirmat 48 din 100 cele suspiciuni verificate

“Au fost verificate 100 de suspiciuni în cazuri de beneficii sociale. 26 vizau declararea componenţei familiei, iar 74 referitoare la venituri. În urma suprapunerii bazelor de date, s-au confirmat 48 de suspiciuni. Patru nereguli constau în declararea componenţei familiei, adică titularii au primit ajutoare financiare, deşi decedaseră. S-au confirmat şi 44 de suspiciuni privind veniturile realizate, altele decât cele declarate. Au fost suspendate două dosare, s-au luat măsuri de rezolvare a problemelor, din care 70 cu impact financiar. Prejudiciul total se ridică la valoarea de 26.757 lei”, a precizat Nicolae Popescu.

“Prejudiciul total, în cazul beneficiiilor sociale, se ridică la valoarea de 26.757 lei, iar suma ce trebuie recuperată, în cazul alocaţiilor de susţinere a familiei, se ridică la 29.000 lei”
Nicolae Popescu – director ASP Vâlcea

Au fost suspendate 23 de dosare de alocaţii pentru susţinerea familiei

Potrivit afirmaţiilor directorului APS Vâlcea, au existat 26 de suspiciuni privind beneficiarii reali şi în cazul alocaţiei de susţinere a familiei, adică componenţa familiei şi alte 123 legate de veniturile realizate. “Au fost confirmate 75 de suspiciuni, din care şase privind componenţa familiei şi 69 privind veniturile realizate. Un număr de 23 de dosare au fost suspendate şi s-au aplicat 125 de măsuri de remediere a problemelor, din care 105 cu impact financiar. S-au emis 58 de decizii. Suma ce trebuie recuperată se ridică la 29.000 lei”, a mai spus directorul agenţiei.
Suspiciunile şi, ulterior, confirmările vin ca urmare a suprapunerii datelor din cadrul ANAF, APIA, Casa Judeţeană de Pensii şi AJOFM cu declaraţiile de venituri

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...