Banca Centrală a României nu crede foarte mult în transparenţă. Mai ales când vine vorba despre transparenţa deciziilor de politică monetară. De fiecare dată când este întrebată de ce nu publică transcrierea discuţiilor care au loc în momentul în care se iau deciziile de politică monetară BNR răspunde imediat: sunt lucruri prea complicate pentru a fi înţelese de publicul larg.
Cu alte cuvinte, banca centrală ne “protejează” de situaţii în care piaţa ar înţelege altceva decât a vrut BNR să transmită şi astfel efectele deciziei de politică monetară ar fi anulate (sau amplificate, după caz).
Motivul expus de BNR are sens, dar numai pentru cineva cu nivelul de concentrare al unui copil de 2 ani. Dacă am încerca să ne uităm mai atent la această problemă am observa că în România, mai mult decât în orice ţară, este imperativ ca banca centrală să publice toate discuţiile Consiliului de Politică Monetară (pe lângă modelul macro şi datele folosite în analizele publicate de BNR).
Acest nivel de transparenţă este necesar pentru că este singurul mod prin care noi, societatea, ştim nivelul de pregătire al celor care iau decizii de politică monetară (Holmström 1999). Un nivel mai mare de transparenţă îi responsabilizează pe membrii CPM. Ştiu că nu este ceea ce doresc aceştia, dar este ceea ce are nevoie societatea, iar o astfel de funcţie trebuie să vină cu un nivel maxim de responsabilitate.
Mai mult, având în vedere modul opac prin care au fost numiţi membrii CPM săptămâna trecută şi lipsa criteriilor de competenţă din statutul BNR pentru aceşti membri, transparenţa decizională este de o importanţă monumentală (nu mai ştiu ce să scriu ca să vă fac şi să-i fac să înţeleagă că nu se mai pot ascunde în spatele unor motive puerile).
BNR îi acuză mereu pe politicieni de excese (mai ales în domeniul fiscal), de mesaje cu un risc potenţial pentru stabilitate economică etc. BNR, prin vocile sale, se dezice de modul total neprofesionist prin care a fost numit consiliul de administraţie pentru perioada 2014-2019. BNR ne transmite, tot prin aceleaşi voci, că toţi membrii sunt oameni competenţi şi din momentul în care ajung la BNR nu o să mai fie nicio influenţă politică asupra lor.
Cel mai uşor mod de a elimina orice suspiciune de influenţă politică este publicarea în totalitate a discuţiilor din CPM care duc la deciziile de politică monetară. Oare de ce se opune BNR responsabilizării membrilor CPM şi a eliminării suspiciunilor de servilism politic?
Lipsa criteriilor de competenţă în statutul BNR - eroare sau premeditare?
Legea de funcţionare a ASF a fost schimbată de câteva ori pentru a include criterii de competenţă relevante. Câteva numiri la ASF au fost contestate şi întoarse (chiar după votul din Parlament) pe baza acestor criterii de competenţă.
Din păcate, în cazul BNR nu există criterii de competenţă în statut. Orice persoană cu susţinere politică poate să facă parte din board-ul BNR - aşa cum am văzut acum câteva zile. Parlamentul României a votat în board-ul BNR oameni care nu au calificările necesare pentru o astfel de poziţie fără să intereseze de implicaţiile majore negative pentru economia reală. Indiferenţă sau rea voinţă? Răspunsul este irelevant. Costurile pentru economie au potenţialul să fie catastrofale.
Atunci când Guvernul BOC a tăiat salariile din sectorul public BNR a fugit la ECB pentru susţinere.
BNR ar trebui să-şi modifice statutul după cel al ECB pentru că până la urmă este modelul către care tinde. Oare câţi dintre membrii votaţi acum câteva zile se califică având în vedere competenţe PROFESIONALE în domeniul monetar şi/sau bancar? Este o întrebare retorică.
Ca să nu mai existe niciun fel de dubii, Parlamentul ar trebui să schimbe statutul BNR şi să includă atât criterii foarte clare de performanţă cât şi o limită de mandate. După aceea ar trebui reluată “competiţia” pentru board-ul BNR.
