Actualitate

APIA a contabilizat 146.474 de parcele declarate de gorjeni

Peste 23.0000 de cereri au fost depuse de către fermieri pentru a beneficia de sprijinul pe suprafaţă

Directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gorj, Constantin Negrea, a declarat săptămâna trecută că documentele au fost depuse pentru o suprafaţă declarată de 92.184,59 hectare şi o suprafaţă solicitată la plată de 87.776,44 hectare. Numărul total de parcele declarate este de 146.474, iar cel al culturilor agricole este de 154.704.

Plăţile în avans, în perioada 16 – 30 septembrie

“Principalele categorii de folosinţă solicitate de fermieri în cererile de plată au fost teren arabil - 32.887,57 hectare, constituită din 18.340 parcele, teren cu pajişti permanente - 51.069,53 hectare, constituită din 15.504 parcele, suprafaţa de pajişti permanente cu pachetele 1 şi 2 de agromediu - 25.331,79 hectare, pentru un număr de 3.921 fermieri, suprafaţa solicitată pentru plăţi pentru zona montană defavorizată - 37.190,57 hectare, pentru un număr de 5.874 fermieri, suprafaţa solicitată pentru zona defavorizată de condiţii naturale specifice - 3.896,75 hectare, pentru un număr de 1.427 fermieri”, a spus Constantin Negrea.
Directorul APIA Gorj a mai declarat că plăţile în avans pe suprafaţă aferente campaniei 2014 se vor efectua în perioadele 16 - 30 septembrie pentru măsurile cuprinse în axa II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, 16 - 30 noiembrie pentru schema SAPS, iar între 1 decembrie 2014 - 30 iunie 2015 se vor face plăţile finale pentru campania din acest an.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...