Fostul tehnician al CSM Rm.Vâlcea, Laurenţiu Tudor a preluat de câteva zile echipa de primă ligă din Moldova, FC Costuleni, ocupanta locului 7 în sezonul precedent.
Obiectivul tehnicianului român, care a trecut în două rânduri şi pe la CSM Rm.Vâlcea este de a duce echipa moldoveană în cupele europene. Conform siteul oficial al clubului moldovean, ”Doctorul”, aşa cum este cunoscut de apropiaţi, a fost prezentat deja oficial în cursul zilei de marţi, apoi a plecat acasă, urmând a reveni în Moldova în aceste zile. Cu siguranţă, Tudor va încerca să întărească echipa cu câţiva jucători români, printre cei vizaţi fiind şi Marius Tomozei, jucător devenit liber de contractul cu ASA Tg.Mureş.
Ca principal, Laurenţiu Tudor le-a mai antrenat până acum pe FC Snagov, CSM Râmnicu Vâlcea şi CS Ştefăneşti. În sezonul trecut, Ştefăneştiul a visat la promovare, dar nu a avut nicio şansă în lupta cu Voluntari.