Sport

Handbal feminin, echipa naţională

Grupă foarte grea pentru România

Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa B la turneul final al Campionatului European din luna decembrie, alături de Norvegia, Danemarca şi Ucraina!

Primele trei clasate din fiecare grupă se merg mai departe, cu punctajul direct obţinut contra celorlate echipe calificate. Încă nu se ştie dacă selecţionerul Gheorghe Tadici va continua pe banca naţionalei sau va fi înlocuit în această vară.
Echipa României s-a aflat în urna a treia valorică la tragerea la sorţi de la Zagreb, după ce s-a calificat de pe locul secund, devansând Belarus, dar fiind întrecută de Norvegia. Ungaria şi Croaţia au fost calificate direct la turneul final în calitate de organizatoare, în timp ce celelalte echipe au jucat în grupe preliminare.

Componenţa grupelor Campiontului Mondial din Croaţia şi Ungaria:

Grupa A ( Gyor): Ungaria, Spania, Rusia, Polonia;

B (Debrecen): Norvegia, Danemarca, România, Ucraina;

C (Varazdin): Suedia, Germania, Croaţia, Olanda;

D (Osijek): Muntenegru, Franţa, Serbia, Slovacia.

Turneul final al Campionatului European de handbal feminin va avea loc în perioada 7-21 decembrie. După disputarea meciurilor din grupe, la Gyor, Debrecen, Varazdin şi Osijek, partidele din grupele principale vor avea loc la Debrecen şi Zagreb, faza finală a CE fiind programată la Budapesta.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...