Sport

Fotbal, Liga I

Pandurii a pierdut primul amical în Austria

Cosmin Băcilă a revenit pe teren după 10 luni

Pandurii a disputat aseară la Feldbach, situată la 150 de kilometri de locul de cantonament din Vosendorf, primul meci amical din cantonamentul din Austria. Adversara a fost FC Kryvbas Kryvoi(Ucraina), echipă care se află în cantonament în Slovenia. Partida s-a disputat pe un terenul echipei SV Sparkasse din Feldbach, acesta fiind în stare foarte bună ca majoritatea terenurilor din Austria.
Antrenorul Petre Grigoraş a încercat la acest meci să ruleze întreg lotul, efectuând mai multe schimbări pe parcursul celei de-a doua reprize. În prima parte a meciului au intrat pe teren: Mingote - Unguruşan, Rusu, Mamele, Vlad - Răduţ, Ignea, Nistor - Maxim, Matulevicius, Grigoraş iar în repriza a doua au mai jucat Lazar, Rada, Cojoc, Cristea, Băcilă, Roberto Dumitru, Lupu şi Ibeh.
Echipa a practicat un joc bun în prima parte a meciului dar FC Kryvbas a deschis scorul în minutul 22 prin golul marcat de Jiri Yeslinek. Pandurii au ratat mai multe ocazii la poarta adversă cea mai importantă aparţinând lui Maxim care a ajuns în faţa porţii dar a trimis puţin alături. Şi în repriza a doua Pandurii au mai avut ocazii de a marca, pe teren fiind trimişi foarte mulţi dintre jucătorii tineri din lot. În ultimul minut de joc adversarii din Ucraina au reuşit să mai înscrie încă o dată prin Yakolish Antonio.

În meciul cu FC Kryvbas Kryvoi s-a consemnat revenirea pe teren la un joc amical a lui Cosmin Băcilă. Jucătorul echipei Pandurii, accidentat grav sezonul trecut la meciul dintre Steaua şi Pandurii, a stat mai bine de zece luni departe de teren, acesta recuperându-se complet după vacanţa de vară şi reluând antrenamentele cu echipa. Băcilă a fost trimis pe teren în repriza a doua, din minutul 65, fiind aplaudat de colegi la intrarea pe teren şi încurajat din tribună de aceştia.
În schimb, Marian Pleaşcă este în perioada de recuperare şi se pregăteşte doar separat de echipă, Claudiu Voiculeţ se antrenează separat de lot după accidentarea de la ultimul amical de la Braşov iar Valentin Lemnaru nu e complet recuperat după accidentarea suferită în stagiul de pregătire de la Poiana Braşov. Cei trei au absentat în amicalul contra echipei ucrainene.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...