CS Universitatea Craiova s-a reunit luni seara, la stadionul „Ion Oblemenco“, urmând ca alb-albaştrii să efectueze vineri, 20 iunie, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă.
După ce a promovat pe plan sportiv, CS U Craiova se pregăteşte de Liga I, deşi verdictul Comisiei de Disciplină în privinţa dreptului de promovare întârzie, iar Bănia nu are nicio garanţie că va putea evolua în primul eşalon.
Conform programului întocmit de noul antrenor, Ionel Gane, timp de o săptămână, jucătorii Universităţii se vor antrena pe plan local. Marţi şi miercuri antrenorul Universităţii Craiova a programat două şedinţe de pregătire, de la orele 10 şi 17:30, în vreme ce joi, se va efectua un singur antrenament, de la ora 10. Vineri, jucătorii Universităţii vor efectua vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. Sâmbătă au fost programate două şedinţe de pregătire, de la orele 10 şi 17:30, iar duminică un singur antrenament, de dimineaţă. În perioada 24 iunie – 11 iulie, Universitatea Craiova va efectua un stagiu de pregătire centralizat în Austria. Primul meci oficial al echipei se va disputa pe 16 iulie, în Cupa Ligii.
Noul antrenor al Craiovei, Ionel Gane, cel care îl înlocuieşte în acest post pe Gabi Balint, speră într-o comportare pozitivă. ”Am semnat pe un an, iar speculaţiile din presă mă întăresc, ştiu ce înseamnă Craiova. Eu le voi răspunde prin evoluţia echipei şi rezultate. Este nevoie de o energie pozitivă în jurul echipei, astfel încât să performăm. Mi-am dorit să vin aici, să pun umărul la renaşterea echipei CS Universitatea Craiova. Fiind departe de casă, la Braşov, acolo unde antrenam Corona, nu eram la curent cu realităţile din Bănie. Dar adevărul este că eu am debutat la Clubul Sportiv Universitatea Craiova la 18 ani, apoi am jucat şi am antrenat la FCU. În acest moment, FCU este în faliment, nu mai există. În vreme ce CS Universitatea Craiova a reapărut şi mă bucur că fac parte din acest proiect”, spune Jerry Gane.
Sport
16.06.2014
Fotbal, Liga a II-a, CS U Craiova
Craiova s-a reunit
Nou-promovata a investit mult în transferuri, dar nu ştie încă dacă va primi dreptul să joace în Liga I

17.06.2014 - 13:17cum csu craiova 1948 ca noi o stim doar din 2013?
Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)
< înapoiînainte >







