A venit din nou timpul pentru clasa politică din România să-şi numească board-ul BNR. Se face într-un moment suspect, dar nu asta contează. Important este cine va decide volatilitatea ciclului economic în perioada următoare.
Având în vedere că o parte dintre cei care acum sunt membri o să rămână “pe funcţii”, este bine de revăzut care a fost performanţa acestora până acum.

În 2005, BNR a introdus ţintirea inflaţiei ca regim de politică monetară. Am tot arătat că BNR nu ţinteşte numai inflaţia, ci, de fapt, mai multe ţinte. Cum ţintele sunt de cele mai multe ori în conflict, BNR trebuie să aleagă ce ţinteşte într-un anumit moment. De fiecare dată preţurile au fost cele care au primit mai puţină atenţie din partea BNR decât cursul de schimb, anul electoral, sau “stabilitatea financiară”.

Efectul (eşecul) unei politici monetare discreţionare se vede cel mai bine în diferenţa dintre PIB nominal şi PIB real. Diferenţa dintre cele două o reprezintă doar preţurile din economie, care sunt obiectul muncii celor de la BNR. Dacă luăm ca bază 2006 (regim de ţintire a inflaţiei), vedem că PIB nominal are o evoluţie mult diferită faţă de PIB real. După cum am spus, diferenţa o reprezintă preţurile. Cei care nu au putut să ţină pasul în creşterea salariilor cu creşterea preţurilor produsă de BNR au pierdut putere de cumpărare. În plus, această reprezentare este încă un mod de a înţelege de ce românii se simt mai săraci decât o arată cifrele oficiale.

Care sunt implicaţiile acestui mod (opac şi politic) de a numi board-ul unei bănci centrale? În principal, o piaţă financiară mică, subdezvoltată şi suprareglementată. Pentru economie, acest lucru înseamnă că nu în următorii cinci ani ne vom bate pentru cea mai săracă ţară din UE cu Bulgaria. Croaţia ne-a depăşit, deşi a intrat doar în 2014 în UE, iar Bulgaria ne-a depăşit din 2009, dar nu sunt foarte departe.