Ultima Oră

Fostul primar Mircia Gutău a scăpat de închisoare în dosarul locurilor de joacă

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au fost blânzi cu fostul edil-şef pedelist ce mai suferise o condamnare cu executare pentru luare de mită, în 2007

Judecătorii Curţii de Apel Craiova s-au pronunţat joi, 12 iunie, în dosarul intentat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Craiova fostului edil-şef al Râmnicului, Mircia Gutău (ex-PDL) în solidar cu omul de afaceri vâlcean Ion (Ninel) Georgescu. Instanţa i-a condamnat definitiv pe fiecare dintre cei doi la câte 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, la interzicerea unor drepturi accesorii (6 ani) şi la plata de daune materiale către Primăria Râmnicu Vâlcea de 320.899 lei constând în diferenţa imputată de reprezentanţii Curţii de Conturi dintre preţurile de achiziţie iniţială a unor locuri de joacă din Bulgaria, prin firma lui Georgescu (SC Dancomar SRL) şi sumele suportate în final din bugetul municipiului reşedinţă de judeţ. Recidivist, după o altă condamnare cu executare suferită tot în urma unor acuzaţii formulate de DNA pentru fapte de corupţie (luare de mită în 2007, alături de viceprimarul din acea vreme, Nicolae Dicu, acuzat de complicitate), Mircia Gutău îşi vede spulberat visul de a candida din nou pentru funcţia de edil-şef din cauza pedepsei complementare. Redăm, în continuare, sentinţa mahistraţilor craioveni, aşa cum aparea ea în postarea de pe portalul instanţelor (portal.just.ro).

6 ani, termen de încercare pentru Georgescu

“Admite apelurile Parchetului şi inculpaţilor formulate împotriva sentinţei penale nr 2637 din 18.12.2013 pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin. Desfiinţează sentinţa apelată şi rejudecând: Face aplicarea art. 5 Cod penal Reîncadrează faptele reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, în sensul reţinerii şi dispoziţiilor art 248 Cod penal din 1968 1). În temeiul art 26 Cod penal din 1968. rap la art 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 Cod penal din 1968 comb. cu art.248 ind.1 Cod penal din 1968 cu aplicarea art. 74 alin 1 lit a) şi alin 2 Cod penal din 1968, art 76 alin 2 Cod penal din 1968 şi art 5 Cod penal. Condamnă inculpatul Georgescu Ion, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. In baza art. 65 alin.1 Cod penal din 1968 Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. „a” teza a II-a, lit. „b” si lit. „c” (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) din Codul penal din 1968, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale In baza art.71 alin.2 Cod penal din 1968 Interzice inculpatului ca pedeapsa accesorie drepturile prevăzute de art.64 alin. 1 lit. „a” teza a II-a, „b” şi „c” (dreptul de a fi administrator la o societate comercială) Cod penal din 1968. În temeiul art. 86 ind. 1.Cod Penal din 1968 cu apl. art 5 Cod penal Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare sub supraveghere. În temeiul art. 86 ind. 2 Cod penal din 1968 Stabileşte termen de încercare de 6 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 86 ind. 3 al. 1.Cod Penal din 1968 pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea la termenele fixate de acesta. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existen?ă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 86 ind. 4 Cod Penal din 1968 referitoare la consecinţele nerespectării condiţiilor suspendării. În temeiul art. 71 al. 5 Cod Penal din 1968 Dispune suspendarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a , b, c) Cod Penal din 1968 pe durata termenului de încercare. În temeiul art 7 din Legea 26/1990, Dispune transmiterea la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a unei copii a dispozitivului prezentei decizii. 2). În temeiul art 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 Cod penal din 1968 comb. cu art.248 ind. 1 Cod penal din 1968 cu apl. art 41 alin 2 Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 74 alin 1 lit a) şi alin 2 Cod penal din 1968, art 76 alin 2 Cod penal din 1968 şi art 5 Cod penal.

Sechestru menţinut până la plata daunelor către bugetul local

Condamnă inculpatul Gutău Mircia, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 C.p., Interzice inculpatului Gutău Mircia ca pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)- teza a II a, b), c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1968. În temeiul art. 65 alin 1 C.p. din 1968, Aplică inculpatului Gutău Mircia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)- teza a II a, b) şi c) (dreptul de a fi primar) C.p. din 1968, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 36 alin 1 Cod penal rap la art 33-34 Cod penal de la 1968, Contopeşte pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 182/18.06.2007 din dosarul nr. 4510/90/2006 al Tribunalului Alba, definitivă prin decizia penală nr. 273/27.01.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare În temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal din 1968 Deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului Gutău Mircia, perioadele detentiei preventive si efective de la 11.07.2006 la data de 10.11.2006, de la data de 27.01.2010 la data de 14.09.2011 si constată că inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest de pedeapsă de 557 zile închisoare şi menţine liberarea condiţionată. În temeiul art. 998 Cod civil de la 1864, art. 25 Cod pr penală rap la art 397 Cod pr pen, Admite acţiunea civilă exercitată de către partea civilă municipiul Râmniu-Vâlcea şi obligă în solidar inculpaţii Georgescu Ion şi Gutău Mircia să plătească părţii civile suma de 320.899 lei cu titlu de daune materiale. Menţine măsura sechestrului asigurator aplicată prin Ordonanta nr 4/P/2007 din 04.12.2008 a Parchetului d. p. l. ICCJ- DNA –Serviciul Teritorial Pitesti asupra bunurilor inculpatilor până la concurenta sumei de 320.899 lei. Menţine dispoziţiile sentinţei penale apelate referitoare la cheltuielile judiciare. In temeiul art 275 alin 3 Cod pr penală, Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.06.2014” se arată în Hotarârea nr 797/ din 12 iunie 2014 a Curţii de Apel Craiova.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...