Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Todea, Danilo şi Tănasă, primele rezilieri

Totuşi, Ciprian Tănasă ar putea reveni la echipă din vară, dacă va fi apt de joc

Trei jucători aduşi în iarnă şi-au reziliat în aceste zile contractele cu CSM Rm. Vâlcea

Mijlocaşii centrali Danilo Da Silva şi Lucian Todea, dar şi vârful Ciprian Tănasă şi-au reziliat pe cale amiabilă înţelegerile cu CSM Rm. Vâlcea.

Tănasă a apucat să joace foarte puţin, fiind ţinut pe tuşă de o accidentare la muşchii aductori, care a recidivat de două ori în acest an. Totuşi, dacă vârful va fi apt de joc la reluarea pregătirilor de vară, atunci el va reveni la echipă şi antrenorul Erik Lincar va decide dacă el va mai continua sau nu în Zăvoi.

Creţu, Lircă şi Nicola au şanse mici să rămână

Brazilianul Danilo da Silva a evoluat foarte rar şi atunci când a făcut-o, nu a impresionat, astfel că despărţirea a venit firesc. În schimb, Lucian Todea a fost titular de bază în echipa vâlceană, cât timp Claudiu Niculescu a fost la echipă, iar conducerea clubului era foarte mulţumită de evoluţiile sale, astfel că despărţirea este una destul de surprinzătoare.

”Ne-am despărţit pe cale amiabilă de Danilo şi Todea. Tănasă şi-a reziliat contractul, dar ar putea reveni la echipă la startul pregătirilor şi atunci vom vedea dacă el va rămâne sau nu”, a spus preşedintele clubului vâlcean, Bogdan Medrea.

Pe lista jucătorilor la care probabil se va renunţa în zilele următoare mai sunt Creţu, Lircă şi Nicola.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...