În ianuarie 2013, BNR a decis să lase mai multă lichiditate în piaţa interbancară. Nu este foarte clar de ce BNR a ales 2013 şi nu 2009 pentru a face acest lucru.
Efectele acestei decizii se văd foarte clar pe piaţa interbancară, unde dobânzile sunt mult mai mici decât dobânda de politică monetară. O administrare adecvată a lichidităţii pe piaţa interbancară ar face ca dobânzile din piaţă să fie foarte aproape de dobânda de politica monetară. Acest lucru este recunoscut chiar şi de Guvernatorul BNR, care spune: ”Dobânzile de pe piaţa monetară ar trebui să fie în jurul dobânzii-cheie”, a explicat Isărescu. (ZF, 5 februarie 2014).
În realitate, dobânzile din piaţa interbancară se afla ori o perioadă foarte lungă mult sub dobânda de politică monetară ori o perioadă foarte lungă cu mult peste dobânda de politică monetară. Acest rezultat ne arată că banca centrală ţinteşte şi alte obiective pe lângă inflaţie. De exemplu, este greu de crezut că există mai multe tipuri şi niveluri de dobândă, una de politică monetară şi cele din piaţă, care să fie consecvente cu un anumit nivel al inflaţiei. Teoretic, nivelul ratei dobânzii de politică monetară este cel care ar trebui să ducă inflaţia la ţintă aşa cum o prezintă BNR în propriile estimări.
Revenind la piaţa interbancară, întrebarea este: ce riscuri îşi asumă BNR şi cum influenţează ciclul economic când permite deviaţii foarte mari pentru o perioadă lungă de timp ale dobânzilor din piaţă faţă de dobânda de politică monetară? Aşa cum am observat, în perioada 2006-2010 există riscul unei politici monetare prociclice, altfel spus o volatilitate mai mare a ciclului economic. Sau, şi mai simplu, se exagerează perioada de boom economic şi, implicit, recesiunea şi criza sunt mult mai adânci.
Este evident că BNR face eforturi pentru a ţine dobânda din piaţă mult sub dobânda de politică monetară în perioada 2005-2007, iar după aceea a făcut toate eforturile pentru a ţine dobânda din piaţă cu mult peste dobânda de politică monetară în perioada octombrie 2008-2010 (în 2005-2007 injecta lichiditate, iar în 2008-2010 scotea lichiditate din piaţa interbancară).
Este important de înţeles dacă politica monetară era prea relaxată în 2005-2007 pentru condiţiile economice, iar asta înseamnă că BNR supraîncălzea economia (arunca gaz pe foc). Iar pentru perioada 2008-2010 trebuie văzut dacă politica monetară era mult prea restrictivă pentru condiţiile economice, iar asta înseamnă că BNR arunca economia în recesiune şi apoi scotea lopata şi începea să sape pentru a face groapa mai adâncă.
BNR a supraîncălzit economia în perioada 2005-2007, a adâncit recesiunea şi a prelungit criza în perioada 2008-2010 (graficul prezintă deficitul/excedentul de cerere din economie). Când BNR arunca lichiditate în piaţa interbancară, 2005-2007, economia se afla deja la capacitate maximă. Iar când economia se afla în recesiune şi cu un deficit de cerere, BNR scotea lichiditate şi menţinea politica monetară prea restrictivă pentru condiţiile economice. Acest lucru a fost posibil pentru că BNR ţintea, pe lângă inflaţie, atât cursul cât şi susţinere politică.
Este evident şi din această analiză că politica monetară în perioada 2005-2010 a fost prociclică (contrar a ceea ce susţine BNR). Revenind în 2014, este important de înţeles dacă aceleaşi riscuri există şi acum. Estimarea deficitului/excedentului de cerere pentru perioada 2014-2020 ne arată că BNR se afla din nou foarte aproape de a supraîncălzi economia în 2015. Acest lucru este posibil deoarece potenţialul de creştere al economiei este acum în jur de 1,5% pe an, faţă de 5% în 2006.
Pentru a evita repetarea perioadei 2005-2010, BNR are nevoie de:
- independenţă de politic şi politică fiscală;
- un singur obiectiv (inflaţie, nivelul preţurilor, PIB nominal);
- transparenţă;
- reguli (nu politică monetar-discreţionară).
Surse: BNR, INS, calcule FCA pentru output gap
(deficit/excedent cerere)
