Săptămâna în Oltenia inaugurează o nouă pagină tematică prin care îşi propune să intervieveze personalităţi ale regiunii sau a căror activitate are reverberaţii în viaţa acestei zone. Profilul liberalului autentic – student cu iniţiativă, iar apoi întreprinzător cu activitate constantă - arhitectul craiovean Horaţiu Buzatu se mândreşte cu faptul că este membru PNL încă din 6 ianuarie 1990 şi este un fervent susţinător al Casei regale şi al monarhiei constituţionale ca formă de guvernământ ce poate readuce România pe traiectoria progresului. Observă cu obiectivitate evoluţiile în plan social, economic şi politic şi, tot ca un liberal autentic, nu se fereşte nici când trebuie să-şi recunoască propriile greşeli ori pe cele ale formaţiunii din care face parte. În primul episod, Horaţiu Buzatu readuce în atenţia publică momente cheie din istoria recentă a PNL, formaţiune care se pregăteşte de o fuziune mult pregătită cu PDL.
Adrian Pană: Pentru cei care vă cunosc mai puţin, am să vă rog, domnule arhitect, să enumeraţi şi câteva repere din activitatea dvs. profesională.
Horaţiu Buzatu: Sunt arhitect, absolvent al Institutului de Arhitectură şi Sistematizare Ion Mincu, Bucureşti 1990. Îmi desfăşor activitatea în firmele mele: comerţ, producţie, prestări servicii, asigurări. Prin firma mea, Plus Auto, deţin reprezentanţele Ford din Craiova, Tr. Severin şi Slatina, respectiv show-room şi service în patru locaţii din Oltenia. În Craiova am ridicat o fabrică de articole de papetărie (Arhi-Design, unul dintre liderii de piaţă în domeniu) un centru de SPA de 2.500 mp inaugurat anul trecut şi un hotel. Mi-am început activitatea în 1992 şi în tot acest timp am acumulat experienţă în economie şi investiţii. În prezent, în firmele mele lucrează cca. 170 de persoane.
A.P.: Şi povestea dvs. alături de PNL cum a început?
H.B.: Conform legii de atunci, din 1990, era nevoie de 251 de membri pentru înfiinţarea unui partid politic. Fac parte dintre primii susţinători care au semnat în incinta Bisericii Armeneşti din Bucureşti. Câteva zile mai târziu, PNL a depus la Tribunalul Muncipiului Bucureşti o listă cu circa 1.000 de semnături pentru reînfiinţarea partidului. Prin urmare, pot spune că mă găsesc printre cei care au re-fondat PNL. În 1993, m-am înscris în PL-93, nu doar pentru că Dinu Patriciu îmi fusese profesor în facultate, dar mai ales pentru că noul partid vorbea aceeaşi limbă cu mine. Ulterior am aflat că nu era un partid tocmai liberal, ci mai degrabă un partid libertarian.
A.P.: Aţi revenit la “matcă”. Apoi?
H.B.: Până în 2000, m-am mulţumit să fiu un simplu membru de partid. Apoi am luat hotărârea de a mă implica activ în viaţa partidului. Am devenit preşedintele organizaţiei în 2002 şi deputat PNL în 2004. În 2007, m-am implicat alături de Stolojan şi Stoica în înfiinţarea Partidului Liberal Democrat. Am crezut că doi foşti preşedinţi ai partidului nu pot greşi. După ce au decis să fuzioneze cu PD-ul lui Băsescu, am înţeles că nu greşeau doar ei, ci mai ales greşeam eu, dacă-i urmez. Aşa că m-am oprit din drumul alături de ei şi am revenit la PNL. În 2012 am ocupat funcţia de secretar general adj. în Ministerul Transporturilor. Acum deţin calitatea de simplu membru PNL.
A.P.: Care a fost cel mai complicat moment prin care a trecut acest partid, de atunci şi până în prezent, în opinia dvs.?
H.B.: Momentele dificile au fost mai multe şi nu-mi este greu să le enumăr pentru că am participat direct la aproape toate. De exemplu, invazia minerilor veniţi în Bucureşti la îndemnul lui Ion Iliescu, în iunie 1990. Atunci a fost devastat sediul partidului din bulevardul Magheru. Din cauza violenţelor, începusem să mă îndoiesc de viitorul partidelor politice în România.
Apoi, a mai fost momentul dispersiei PNL în tot felul de aripi şi grupuscule, pricinuit de intoleranţa liderilor faţă de masa partidului. Vă amintiţi cred, de PNL – Aripa Tânără, rezultat din împotrivirea lui Patriciu şi Tăriceanu la imobilismul lui Câmpeanu. Sau de PNL – Convenţia Democratică, apărut ca răspuns la refuzul aceluiaşi Câmpeanu de a merge pe cont propriu în alegeri şi nu împreună cu PNŢ în Convenţia Democratică. Sau de PNL – Câmpeanu, partid constituit de fostul preşedinte ca răspuns la excluderea sa. Sau de PL’93, un foarte autentic partid de dreapta înfiinţat de Dinu Patriciu ca reacţie la năclăiala ideologică ce domnea pe atunci în PNL. Prin intoleranţă şi lipsă de dialog, această perioadă a fost extrem de dificilă pentru ansamblul partidului şi chiar a condus la eşecul electoral din 1992, când PNL nu a intrat în Parlament.
A.P.: Cum raportaţi prezentul la acest parcurs al PNL, de după 1990?
H.B.: Un moment complicat este şi acum, când PNL se confruntă cu o evidentă disoluţie a conducerii. Preşedintele Antonescu a demisionat, oarecum în contratimp cu prim-vicepreşedintele Iohannis, ceea ce, dincolo de declaraţii, scoate în evidenţă lipsa unui plan comun. Deşi este extrem de necesară, analiza rezultatelor din alegeri nu se face, iar măsurile ce ar trebui să decurgă din analiză nu se iau. Peste toate acestea, PNL se mai confruntă şi cu o nouă tentativă de comasare cu adversarul său, PD-L.
Cu toate acestea, eu sunt optimist. Aşa cum PNL a găsit resurse pentru a renaşte după deşertul traversat în anii comunismului, tot aşa va găsi resurse pentru a-şi continua drumul istoric început în 1875.
A.P.: Sunteţi de acord fără obiecţiuni cu sintagma că “Oltenia este o zonă roşie”?
H.B: “Oltenia Roşie” este o afirmaţie bazată pe rezultatele electorale din regiune, preponderent în favoarea partidului roşu, adică PSD. Este o realitate, indiferent dacă suntem sau nu de acord cu asta. Totuşi, vă spun din proprie experienţă că există un potenţial extraordinar în favoarea liberalilor, doar că el trebuie căutat şi valorificat. Din nefericire, nu avem parte de continuitate, iar pentru asta suntem doar noi de vină. PSD se impune nu doar prin puterea lor, ci mai ales prin slăbiciunea noastră.
A.P.: Ce lipseşte filialelor PNL din cele cinci judeţe ale zonei pentru a impune reprezentanţi printre liderii naţionali? Trebuie cumva păstrată o tradiţie cu liderii naţionali trimişi să-şi culeagă voturile din această zonă?
H.B.: Există nenumăraţi lideri naţionali furnizaţi de provincie. Crin Antonescu vine din Tulcea, Emil Boc de la Cluj, Radu Berceanu de la Craiova, Liviu Dragnea de la Alexandria. Deci există disponibilitatea „centrului” de a primi lideri locali. Prin urmare, dacă filialele Olteniei nu trimit lideri la centru, este rezultatul propriei lor lipse de acţiune. Absolut surprinzător pentru mine este că în Dolj circulaţia liderilor funcţionează în sens invers, adică vin liderii de la centru ca să ocupe poziţii locale, ceea ce este o anomalie.
A.P.: Cum interpretaţi rezultatele înregistrate la alegerile pentru P.E. din 25 mai?
H.B.: Oarecum previzibile. Sigur, ne-am aşteptat cu toţii la mai mult, iar atunci când s-au aflat rezultatele, multă lume a fost dezamăgită. Şi totuşi, PNL a obţinut acum un scor mai bun decât cu cinci ani în urmă şi a trimis în Parlamentul European un eurodeputat mai mult. Este un succes dacă ne raportăm la 2009, dar şi un insucces dacă ne raportăm la actuala reprezentare în Parlamentul României. Să nu uităm că PNL deţine 143 de senatori şi deputaţi din totalul de 572 de aleşi, deci un foarte respectabil 25 %. Această situaţie ne-a oferit un confort electoral prost înţeles, mai ales de unii parlamentari liberali care – la o analiză corectă – nu vor putea justifica rezultatele submediocre obţinute în colegiile sau în organizaţiile lor.
A.P.: E o surpriză pentru dvs. scorul lui Mircea Diaconu, până mai ieri fost coleg de partid?
H.B.: Da, este o surpriză pentru că nu mă aşteptam să obţină atât de multe voturi. Şi mai este încă o surpriză, respectiv numărul foarte mare de voturi anulate. Explicaţia pe care mi-o dau este că mulţi alegători au votat anti-sistem. Cunosc oameni care nu au votat niciodată în aceşti ani, dar care s-au hotărât brusc să meargă la vot şi nu pentru a vota un partid sau un program, ci pentru a-şi anula votul în semn de protest faţă de clasa politică. Eu cred că este o tendinţă de care orice partid are obligaţia să ţină cont.
Continuarea în numărul viitor.
