Administraţie

Consilierii judeţeni din Mehedinţi au aprobat preluarea Portului Drobeta Turnu Severin

După modelul lui Radu Mazăre, şi reprezentanţii autorităţilor judeţene mehedinţene au pus ochii pe Portul Comercial

Consilierii judeţeni ai Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi au aprobat, vineri, 30 mai 2014, preluarea unor bunuri imobile, proprietatea publică a statului, situate în portul Drobeta Turnu Severin şi aflate în concesiunea Companiei Naţionale ”Administraţia Dunării Fluviale” SA Giurgiu.

Preşedintele interimar al CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, a declarat că decizia luată este un prim pas făcut pentru transmiterea administrării Portului Drobeta Turnu Severin de la Ministerul Transporturilor în cea a administraţiei teritoriale.
“Ne-am dat acordul de principiu pentru a prelua Portul Drobeta Turnu Severin. Ştim, urmează câteva proceduri complexe, trebuie stabilite sursele de finanţare, trebuie obţinute avizele Ministerului de Finanţe, Ministerului Transporturilor şi Ministerului Justiţiei. Vom vedea cum se vor derula lucrurile, dacă va fi promovat acest proiect de hotărâre de Guvern”, a precizat Georgescu.
Potrivit sursei citate, acordul pentru preluarea Portului Drobeta Turnu Severin a fost votat de o majoritate compusă din reprezentanţii PSD, PDL şi PP-DD, consilierii PNL respingând propunerea.
În context, Georgescu a arătat că preluarea Portului Drobeta Turnu Severin în administrarea Consiliului Judeţean Mehedinţi va fi un fapt benefic pentru comunitate, mai ales că există intenţia fundamentării unor proiecte cu finanţare europeană pentru dezvoltarea infrastructurii portuare de la Dunăre, pentru intensificarea turismului în zona transfrontalieră.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...