Antrenorul CSM-ului, Erik Lincar, rămâne neînvins de la revenirea sa la Vâlcea şi continuă să spere la promovarea de pe locul 3
La finalul jocului cu Metalul, scor 1-1, Erik Lincar şi-a pierdut cumpătul şi s-a contrat verbal cu unii suporteri, care au fost nemulţumiţi de evoluţia modestă a echipei.
”A fost un joc echilibrat, ca ocazii clare cred că a fost un plus pentru oaspeţi. Am suferit mult fizic după efortul supraomenesc de la Tg. Mureş, dar lumea nu înţelege asta, poate mai bine nu câştigam acolo, ca lumea să nu o ia razna. Am fost dărâmaţi fizic, la un moment dat îmi doream să schimb 6-7 jucători. Sper să ne menţinem locul 3 şi la final să vedem ce se mai decide la comisiile federale. Va fi greu pentru noi şi cu FC Olt, avem mulţi jucători obosiţi, accidentaţi, sunt 8 jucători care au evoluat meci de meci, nu mai aveam soluţii, magie nu puteam face. E o performanţă, în 6 etape am câştigat 14 puncte, de pe locul 5 am urcat pe 3, cu un avans mare faţă de următoarele echipe. Sincer, sunt bucuros cu această remiză, bine că am egalat şi ne menţinem avantajul de cinci puncte faţă de ei”.
Pentru a fi matematic pe locul 3, Vâlcea trebuie să câştige jocul de sâmbătă, din Zăvoi, cu FC Olt.








