Inedit

Mircea cel Bătrân, deshumat pentru stabilirea originii?

Ministrul Culturii a interzis prelevarea de ADN de la domnitorii români, urmaşi ai lui Basarab I

Mormântul lui Mircea cel Bătrân de la Mănăstirea Cozia ar putea fi deschis după aproape 600 de ani pentru a i se stabili originea. Cercetători de la mai multe institute ştiinţifice din ţară au demarat un proiect fără precedent în România ca să afle originea domnitorilor din prima dinastie feudală din Ţara Românească şi intenţionează să preleveze probe ADN de la mulţi voievozi, urmaşi ai lui Basarab I Întemeietorul.

În jurul acestui demers ştiinţific al cercetătorilor români de a afla în ce măsură domnii din dinastia Basarabilor aveau sânge românesc şi în ce măsură alte influenţe etnice s-a iscat un adevărat scandal. Noul ministru al Culturii, Puiu Haşotti a ordonat oprirea acestei cercetări imediat după ce istoricii au deschis, după 700 de ani, mormântul lui Vlaicu Vodă, unchiul lui Mircea cel Bătrân, înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeş. Cercetătorii au prelevat câteva mostre osoase şi dentare, o bucată dintr-o tunică şi câţiva nasturi pe care intenţionează să le studieze în mai multe locuri din ţară şi străinătate cu scopul de a verifica o teorie mai veche. Conform acesteia, Basarab I Întemeietorul ar fi fost fiul unei căpetenii de origine cumană, un popor venit din stepele Asiei în Evul Mediu, urmaşi ai unui trib turc, cu care domnii Basarabi s-au războit vreme îndelungată. Istoricii ar putea însă să nu mai ajungă la Mănăstirea Cozia, unde domnitorul Mircea cel Bătrân îşi doarme somnul de veci din 1418, pe motiv că ministrul Haşotti consideră „o impietate” ca mormântul lui Mircea cel Bătrân să fie desfăcut pentru... probe ADN. În plus, nici autorităţile din Vâlcea nu au habar de acest proiect. „Am auzit ceva cum că la televizor ar fi apărut o astfel de informaţie, dar oficial noi nu am fost informaţi despre un astfel de demers. Mănăstirea Cozia este monument istoric şi niciun fel de intervenţie, cu atât mai mult la mormântul lui Mircea cel Bătrân nu se poate face fără nişte autorizaţii, avize speciale din partea Ministerului Culturii, al Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Nu există nicio solicitare în acest sens nici la Arhiepiscopia Râmnicului”, a precizat Preacuviosul Vartolomeu Andronie, stareţul Mănăstirii Cozia.

Ministrul Haşotti consideră „o impietate” ca mormântul lui Mircea cel Bătrân să fie desfăcut pentru... probe ADN

Un proiect pentru stabilirea originii voievozilor români

Proiectul cercetătorilor români se realizează prin Academia Română şi Asociaţia Patrimonium Transsylvanicum şi prevede săpături la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, probabil cel mai important loc din ţară pentru epoca medievală timpurie, dar şi la mănăstirile de la Cozia, unde este înmormântat Mircea cel Bătrân, Arnota, unde se află rămăşiţele lui Matei Basarab (1632 - 1654), Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, unde a fost îngropat capul lui Mihai Viteazul (1593 - 1601), şi Mănăstirea Curtea de Argeş, unde este înmormântat Radu de la Afumaţi. Adrian Ioniţă, unul dintre istoricii implicaţi în acest proiect, spune că vor obţine toate avizele necesare pentru deshumarea lui Mircea cel Bătrân. „Pas cu pas vom ajunge şi la Cozia. Nu se ştie o dată, pentru că trebuie făcute demersurile pentru obţinerea avizelor necesare efectuării de cercetări arheologice acolo. Fără aceste avize nu vom intra acolo”, a precizat acesta. Mostrele prelevate ar urma să fie studiate la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, dar şi la Cambridge şi alte universităţi din Spania şi Olanda.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...