Ziarul din Bănie aservit clubului CS U Craiova a inventat zilele trecute faptul că CSM Rm. Vâlcea este suspectată de către Fisc de evaziune fiscală.
CS U Craiova simte în ceafă răsuflarea celor de la CSM Rm. Vâlcea, trupa lui Erik Lincar revenind spectaculos în ultimele etape lupta pentru locul 2. În plus, oficialii din Zăvoi au anunţat deja că vor contesta dreptul de promovare al Craiolguţei până la TAS, fapt care dă fiori în Bănie.
Ziarul de casă al ”clonei”, care la fiecare meci direct CSM-Craiova a jignit echipa vâlceană, spectatorii din Zăvoi, dar şi întregul oraş, a mai născocit ceva amuzant.
Ziarul Craiolguţei scrie că Fiscul a ridicat actele CSM-ului, club suspectat de evaziune fiscală de milioane de euro în urma unor transferuri.
Fanii vâlceni nu au însă vreun motiv de temere, cu excepţia duelului pentru promovare cu Metalul Reşiţa. În ultima perioadă, Fiscul a efectuat un control la clubul din Zăvoi, chiar la cererea sponsorului echipei, care a dorit să ştie exact situaţia din ultimii cinci ani. Ultimul control al Fiscului a fost vara trecută, la cererea fostului patron, Cătălin Rufă şi atunci s-a găsit o datorie de circa 150 mii euro, din taxe neplătite din urmă cu 4-5 ani, din perioada administraţiei lui Mircia Gutău. Datoria a fost achitată în întregime în ultimele luni de noul patron al CSM-ului, cu sprijinul Primăriei, care a mărit taxa lunară.
Cât despre evaziunea de milioane de euro, amintim că, în ultimii ani, CSM nu l-a vândut decât pe Brănescu, în perioada lui Rufă, iar de cumpărat, a achitat doar 5 mii euro la Slatina pentru N'Kongue. Iar evaziune de milioane de euro nu poţi face cu un buget anual de circa 500 mii euro, unul de 10 ori mai mic decât al Craiovei.
Astfel, vâlcenii se pot amuza pe sumele exorbitante cheltuite în acest sezon de CS U Craiova, care a beneficiat de un buget de peste 6-7 milioane de euro, dar pe teren joacă ca o echipă de Liga a III-a. Aceiaşi măscărici de ziarişti ai clubului din Bănie au mai scris în urmă cu câteva luni că oficialii CSM-ului cereau mâncare la întâlnirea cu Gică Popescu, când fostul internaţional îşi făcea campanie pentru a candida la FRF, o altă stupiditate născocită în ”Micapi”.
Oficialii vâlceni şi jucătorii pregătesc un altfel de răspuns, pe 7 iunie, în Bănie, în ultima etapă, în jocul direct care ar putea decide locul 2.