Actualitate

Elevi din Drăgăşani şi Râmnicu Vâlcea, câştigători în Proiectul naţional “Ex Libris”, ediţia a VII-a

În data de 12 mai 2014, a avut loc, la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, etapa finală a Proiectului Naţional “Ex libris”, aflat la cea de-a şaptea ediţie. Acesta s-a derulat în perioada martie–mai şi a cuprins: Concursul de Creaţie Literară adresat elevilor (la care au participat peste 100 de elevi din peste 20 de judeţe ale ţării), Simpozionul pentru cadrele didactice (la care s-au înscris cu referate 50 de profesori din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul nostru şi alte 15 judeţe ale ţării), CD-ul cu ISSN ce conţine materialele elevilor şi ale profesorilor din concurs şi revista cu ISSN cu acelaşi nume, ce include cercetările şi studiile profesorilor.
Manifestarea a fost iniţiată şi realizată de profesorii din cadrul Colegiului Energetic Alexandrescu Cristian şi Cîrciu Florin, cu sprijinul conducerii şcolii şi cu avizul Inspectoratului Şcolar (prof. Gherghinaru Ion, Ioniţă Isabella) şi al C.C.D. Vâlcea (prof. Bică Andra).
La ediţia din acest an au fost introduse două noi probe pentru liceu, secţiunile grafică şi fotografie, iar câştigătorii celor nouă secţiuni din cadrul concursului sunt următorii participanţi: Stănică Nicoleta (Şcoala Tudor Vladimirescu Drăgăşani, prof. Sfetcu Mirela, secţiunea proză gimnaziu), Ţîru Alexandru (Şcoala Ion Creangă Brăila, prof. Cuzmin Cătălina, secţiunea poezie gimnaziu), Smeu Andreea (Şcoala Centrală Bucureşti, prof. Scarlat Mădălina, secţiunea poezie liceu), Andreica Damian (Colegiul Energetic, prof. Alexandrescu Cristian, secţiunea epigramă), Dorobanţu Gabriel (CNI Matei Basarab, prof. dr. Veţeleanu Alina, secţiunea poezie cu formă fixă), Găitan Lucian (Colegiul Energetic, prof. Bîrzescu Cătălin, secţiunea fotografie), Gheorghe Daniel (Liceul de Arte, prof. Preoteasa Elena, secţiunea grafică/ desen) şi Pătrîntaşu Dana (CNI Matei Basarab, prof. Mihăilescu Alina, Secţiunea PPT).

Prof. organizator Alexandrescu Cristian, Colegiul Energetic Râmnicu Vâlcea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...