Poate ca viaţa e viteză şi poate de aceea nimic nu stă în loc şi nimeni, cumva, nu aşteaptă. Poate că viaţa e viteză, dar uneori ne întrecem cu ea, o depăşim şi le spunem celorlalţi că merită. Poate că viaţa e viteză şi, deşi ne oboseşte, sunt momente în care e plăcut să alergi cot la cot cu dumneaei. Chiar dacă nu vom câştiga întrecerea, avem şansa să ajungem unde dorim. Poate că viaţa e viteză şi nu ne întreabă nimeni de ce doare când nici măcar o secundă nu se opreşte, dar tot ea ne răspunde că uneori, eternitatea e însăşi secunda de care nu vrei să te desparţi. Poate că viaţa e viteză, sălbăticie cât cuprinde şi doar ne atingem în graba noastră, dar şi aşa capricioasă, ne lasă minute în care putem şi reuşim să uităm de ea, de restul lumii. Poate că viaţa e viteză şi oamenii se plâng că nu-i bine să înainteze la fel de repede, dar uneori, nimic nu se zbate în noi mai frumos decât o rată mai mare dintr-o iubire de care unii fug atunci când ar trebui să o strângă în braţe. Poate că viaţa e viteză şi protestăm împotriva mersului ei, fiindcă uneori grevele sunt formula perfectă de autoapărare pentru ziua în care realizezi că vrei să dai tot. Poate că viaţa e viteză şi uneori e bine să uităm cu viteza ei, însă, uneori, ne dorim atât de tare ceva, încât sufletul sare peste gropile ei, deşi raţiunea plânge oglindindu-se în balta de mai devreme. Poate că viaţa e viteză şi ştim că doar momentul ăsta e prezent, dar legaţi de trecutul greoi, nu vom putea niciodată surâde viitorului care face disperat cu mâna într-o staţie oarecare, cu zâmbetul nu ştiu cui. Poate că viaţa e viteză şi avem impresia că ne-ar duce prea departe, dar oare, suntem fericiţi atunci când ne îndepărtăm de ceea ce ne sperie sau când alegem să rămânem lângă ceea ce putem înfrunta? Poate că viaţa e viteză, aşa cum unii vin şi alţii pleacă şi iau cu ei acel puţin pe care se clădeşte chiar întregul. Poate că viaţa e viteză şi nu avem vreme să o luăm pe ocolite, dar poate drumul drept, ca şi acela către inimă e o călătorie minunată, pentru care mulţi ar plăti un regat. Poate că viaţa e viteză şi căutăm instrumente care să nu contrazică această teorie, dar când ne dăm irecuperabili parcă îi transformăm pe alţii în albăstrele sufocate într-o pungă de plastic, uitată sub soare. Poate că viaţa e viteză şi nu are eleganţa unui pantof cu toc atunci când goneşte, dar adevăratele iubiri nu sunt cele pe care stăm şi le aşteptăm, ci cele de care fugim intimidaţi de magia lor nevinovată. Deşi viaţa e viteză, noi ne luăm maşini puternice şi le forţăm, trecând astfel pe lângă oamenii purtători de bucurie care merg încet, pe jos. Poate că viaţa e viteză şi, de supărare, punem frână doar ca să ne luăm avânt. Fiindcă adesea viteza ne duce spre maturitate, dar ne lasă în piei de copii care greşesc cu gândul că vor fi mereu iertaţi. Poate că viaţa e viteză şi nu are răbdare niciodată să ne întrebe de două ori dacă e bine să ne păstrăm între noi. Pentru că, uneori, noi suntem aceia care nu vor să-şi mai pună întrebări de teamă să nu răspundem o viaţă cu plăcere. Poate că viaţa e viteză. Când plouă, când ne sărutăm, când trec trenurile pe lângă noi, când dansăm, când ne lipim palmele. Poate că viaţa e viteză. Când ne privim în ochi, când râdem foarte tare, când ne desfacem, când ne încredinţăm, când ne trezim dimineaţa şi când ne îndrăgostim ca nişte proşti de cine nu trebuie. Viaţa e viteză şi-şi vede de calea ei, viaţa e viteză şi nimeni nu o poate schimba. Dar poate tocmai de aceea Dumnezeu ne-a făcut pe toţi atleţi şi ne-a învăţat că pentru viteză avem picioare. Pentru cei destinaţi, avem adrese. Iar pentru marile iubiri avem o inimă cusută care trebuie să aleagă între viteza picioarelor şi adresa unde am putea fi fericiţi. Poate că viaţa e viteză, dar ştii, toţi merităm o iubire care să-i dea o lecţie...