Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Ion Crăciunescu: Vâlcea merită să promoveze!

Ajuns în tribuna oficială în repriza secundă a meciului CSM-Bistriţa 1-0, fostul şef al CCA, Ion Crăciunescu, a criticat jocul defensiv al echipei lui Erik Lincar.

”Vâlcea are şanse, pentru că Craiova are un litigiu pe care trebuie să şi-l lămurească şi nu îi va fi uşor. Am suferit mult însă pentru Vâlcea, s-au băgat cu fundul în poartă, dar bine că s-a terminat cu bine, o să îmi permit să îi spun câteva lucruri lui Erik Lincar. Dacă Craiova nu va primi drept de promovare, Vâlcea este favorită şi chiar merită să intre. CSM are o situaţie bună, faţă de ce este în ţară, cu Damila şi Primăria este varianta cea mai bună. În ţară e greu să găseşti un investitor privat, afară de autorităţi locale, care să se implice, iar sprijinul Damilei este un avantaj enorm. Şi Vâlcea are stadion frumos, are echipă bunicică, ce, Botoşani, Săgeata sau Chiajna sunt superechipe?”, a spus Crăciunescu.

Fostul arbitru internaţional a subliniat că nu va ocupa în viitor nicio funcţie oficială la clubul din Zăvoi, nici în cazul promovării. ”Vâlcea este casa mea, dar nu se pune problema să vin eu la acest club”, a anunţat Crăciunescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...