Trupa lui Dan Oprescu a făcut un joc bun la Tg. Mureş împotriva celei mai bune echipe din serie. ASA a demonstrat în play-off că este cu o clasă peste celelalte echipe şi merită promovarea, în timp ce FC Olt nu are nicio miză şi este în căutări pentru sezonul viitor.
Unicul gol a venit în minutul 70, după o pătrundere a lui Hora, care a centrat în careu, iar Amauri a reluat în poartă din câţiva metri. FC Olt a fost la un pas de a restabili egalitatea, însă lobul lui Marincău, care l-a văzut ieşit dintre buturi pe goalkeeper-ul Stăncioiu, a trecut puţin peste transversală (min. 77). În final, Verdeş nu a primit al doilea galben, după un henţ evident.
Tehnicianul grupării oltene, Dan Oprescu, a rulat în meciul cu ASA, şapte jucători sub 21 de ani. Dintre aceştia, patru au fost componenţi ai echipei de juniori A a clubului. Mircea Şcheau a debutat în eşalonul secund contra celor de la Târgu Mureş.
De această dată, Dan Oprescu a fost mulţumit de echipa sa. „Îmi pare rău că nu am avut atitudinea asta şi disciplina tactică şi în meciurile anterioare, dar sper ca băieţii să le aibă în celelalte jocuri. În momentul în care fac asta, nu ai cum să fii supărat, indiferent de rezultat. Am încercat să nu le lăsăm spaţii adversarilor, să nu-şi poată pune în valoare calităţile individuale, pentru a nu-şi crea ocazii periculoase. În mare parte am şi reuşit. Jucătorii tineri care au evoluat s-au comportat foarte bine. Astfel de meciuri ne permit nouă să le antrenăm emoţiile”, a declarat antrenorul grupării FC Olt Slatina.
În etapa viitoare, FC Olt va întâlni sâmbătă, 17 mai, la Slatina pe CS U Craiova şi trupa lui Dan Oprescu ar putea încerca să spele ruşinea păţită în Bănie, unde a cedat cu 1-6.








