Două persoane au ajuns sâmbătă, 9 mai, la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin în stare gravă după ce au încercat să-şi curme viaţa. Au fost găsiţi la timp de rude, însă vor avea nevoie de îngrijiri medicale pentru a putea pleca acasă sănătoşi.
Primul caz s-a înregistrat în Drobeta Turnu Severin, medicii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi intervenind la o pacientă de 73 de ani care înghiţise un pumn de medicamente. Femeia a fost adusă de urgenţă la Spitalul din Turnu Severin, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
La scurt timp, Ambulanţa Mehedinţi a intervenit la Piatra Albă, un sat aflat la circa 4 kilometri de Drobeta Turnu Severin, la un alt caz de tentativă de suicid. Sub influenţa alcoolului, un bărbat şi-a pus laţul de gât, însă rudele sale l-au găsit la timp şi l-au salvat. Medicul Doina Leuştean, de la SJA Mehedinţi, a precizat că pacientul a fost găsit „inconştient, agitat, cu marcă traumatică”. În urma radiografiilor se va stabili dacă bărbatul a suferit o leziune de coloană cervicală. Ambele persoane vor avea nevoie şi de consiliere psihologică.