Moneda unică a început perioada cu un curs de 4,4411 lei, pentru ca apoi ea să scadă constant, în 9 mai media coborând la 4,4295 lei, cel mai redus nivel din ultimele opt luni.
Evoluţia leului a fost explicată de guvernatorul BNR ca fiind una datorată vânzărilor de valută generate de o cerere mai mare de titluri româneşti, care au randamente mult mai decât cele din zona euro sau SUA. La apreciere au contribuit şi capitaluri „care rătăcesc temporar” prin piaţa locală după ce s-au retras din Rusia sau Ucraina. De altfel, Mugur Isărescu a afirmat că nu crede că aprecierea leului este fundamentată economic.
Pentru a proteja leul de eventuale atacuri speculative, BNR a decis la începutul intervalului să menţină dobânda sa de politică monetară la 3,50%, nivel care reprezintă minimul istoric.
La finalul perioadei, cursul euro a urcat la 4,4328 lei, într-o şedinţă în care piaţa s-a deschis ieri în jurul pragului de 4,43 lei. Volatilitatea a fost redusă, tranzacţiile realizându-se între un minim de 4,43 şi un maxim de 4,4340 lei. La închidere cotaţiile erau de 4,4200 – 4,4320 lei. Deprecierea leului nu a avut legătură cu faptul că, luna trecută, conform INS, preţurile de consum au crescut cu 0,3%, iar inflaţia anuală a urcat la 1,21%.
O scădere a euro spre 4,40 lei este greu de anticipat, având în vedere că BNR nu pare a agrea o apreciere prea mare a leului. Ea ar putea profita de această evoluţie pentru a-şi reface rezervele valutare, având în vedere că luna aceasta ea trebuie să returneze 2 miliarde de euro din împrumutul luat de la FMI în 2009.
Dolarul american a scăzut în 8 mai la 3,1799 lei, minimul ultimilor aproape doi ani şi jumătate, dar a încheiat perioada la 3,22 lei, ca o consecinţă a evoluţiei lui faţă de euro.
Francul elveţian a început intervalul la 3,6479 lei şi a scăzut la finalul lui la 3,6314 lei, cel mai redus curs începând cu 2 decembrie 2013.
Perechea euro/dolar a avut o evoluţie foarte agitată, influenţată puternic de speculatori, ceea ce a bulversat pieţele. Astfel, în ciuda datelor economice foarte bune venite din SUA, moneda americană s-a depreciat puternic, cea unică crescând în 8 mai la 1,3993 dolari, cel mai ridicat nivel începând cu octombrie 2011.
După atingerea acestui maxim euro a trecut pe depreciere, chiar dacă BCE a menţinut neschimbată dobânda sa cheie, la 0,25%. Astfel, moneda europeană a scăzut până la 1,3746 dolari. Deprecierea s-ar datora, în opinia analiştilor posibilităţii ca luna viitoare BCE să decidă scăderea la 0% a facilităţilor la depozitele atrase de la băncile comerciale din zona euro.
În piaţa de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru iunie la 1,375 – 1,3989, pentru septembrie la 1,3751 – 1,395 iar pentru decembrie la 1,38 – 1,39 dolari. Uncia de aur a scăzut pentru scadenţa de luna viitoare de la 1.314 la 1.288 dolari.
Analiza cuprinde perioada 6 – 12 mai