Actualitate

110 de porci, confiscaţi de poliţiştii vâlceni

Animalele au fost confiscate în timpul unei acţiuni pe Valea Oltului de combatere a evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne

Poliţiştii vâlceni au oprit, vineri, 9 mai, în jurul orei 10.00, pe DN7-Călimăneşti pentru control o autoutilitară, ce se deplasa în direcţia Sibiu – Râmnicu Vâlcea, condusă de D. Nicu, de 47 de ani, din comuna Dragodana, judeţul Dâmboviţa, ce transporta animale vii (tineret porcin) fără a avea autovehiculul autorizat pentru astfel de transport.

În urma solicitării documente de provenienţă şi însoţire, precum şi a documente sanitare-veterinare conform legislaţiei în vigoare conducătorul auto nu a prezentat niciun document.

În aceste condiţii a fost solicitat sprijinul unui reprezentant al D.S.V.S.A. Vâlcea.
În urma verificărilor, s-a dispus dirijarea autoutilitarei către o societatea de profil, unde după numărare şi cântărire a rezultat faptul că erau transportate 110 capete tineret porcin cu o greutate totală de 3.094 kg.

A fost dispusă confiscarea acestora, urmând ca A.J.F.P. Vâlcea să întocmească factură şi să urmărească încasarea valorii de aproximativ 21.000 lei.

Conform H.G. nr. 984/2005 cu modificările ulterioare, art. 32, lit. b, pct. 1, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 6.000 lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...