Eveniment

Bătrân imobilizat la pat, ars de viu într-un apartament din Râmnicu Vâlcea

Vineri, 2 mai, deşi ploua, pompierii vâlceni s-au confruntat cu un incendiu ce a alarmat un întreg cartier

La ora 6.21 a zilei amintite, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “General Magheru” al judeţului Valcea au intervenit pentru stingerea unui incendiu declanşat în locuinţa aparţinând Danielei E., situată la parterul blocului B9 de pe Aleea Trandafirilor din cartierul Ostroveni. Incendiul s-a declanşat în interiorul dormitorului şi s-a manifestat mocnit până la spargerea geamului de la dormitor, moment în care a fost observat datorită fumului gros degajat. Din păcate, în interiorul dormitorului a fost găsit decedat Eugen C., în vârstă de 69 de ani, care era imobilizat la pat din cauza unor multiple afecţiuni medicale cronice.

Foc declanşat de o ţigară aprinsă uitată în dormitor

Din momentul sosirii la faţa locului, pompierii au oprit alimentarea cu gaz metan şi energie electrică a întregului imobil, au evacuat 30 de locatari de pe toată scara, iar membrii echipajului SMURD şi cei de la Ambulanţă au acordat primul ajutor, având în vedere că alţi 10 locatari au suferit atacuri de panică.
Incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage la restul camerelor din locuinţă sau la apartamentele vecine. Din elementele de mobilier au ars un şifonier, o bibliotecă, un pat, o masă, ferestrele, tocăria şi mai multe scaune. Majoritatea pereţilor apartamentului s-au degradat din cauza afumării intense. Valoarea estimativă a pagubelor materiale însumează aproximativ 10.000 de lei.
Cercetările preliminarii efectuate la faţa locului arată că incendiul s-ar fi declanşat de la o ţigară uitată aprinsă în interiorul dormitorului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...