Ca urmare a sentinţei Tribunalului Vâlcea, din data de 26 martie 2014, care a admis cererea Harinvest pentru deschiderea procedurii de insolvenţă şi a numit administratorul judiciar SP EVILEX IPURL, Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) va interveni pentru despăgubirea clienţilor Harinvest.
Potrivit normelor legale naţionale şi comunitare în vigoare, schema de compensare a investitorilor este declanşată fie în baza deciziei ASF, fie în baza hotărârii autorităţii judiciare, indiferent care dintre acestea intervine prima. Pentru a putea primi despăgubirile, clienţii Harinvest trebuie să fie atenţi la termenele stabilite de către instanţă, în cadrul procedurii de insolvenţă.
Astfel, până pe 12 mai 2014, investitorii trebuie să se înscrie la masa credală. Termenul limită pentru fixarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor a fost stabilit la 3 iunie 2014. Ttermenul limită pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor este 19 iunie 2014.
Şedinţa adunării creditorilor a fost fixată de către administratorul judiciar pentru data de 16 iunie 2014, iar noul termen de fond este 18 iunie 2014.
Fondul de Compensare a Investitorilor îi va despăgubi pe clienţii Harinvest în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro.
Economic
28.04.2014
Păgubiţii Harinvest trebuie să se înscrie la masa credală până pe 12 mai

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Economic
16.03.2025