Domnul Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR, a făcut o afirmaţie foarte puternică într-un articol recent: “Între piesele vechi, interpretate de actori noi, se numără şi speranţa bunăstării asigurate prin scăderea preţurilor. O absurditate. Fără îndoială că nu avem de ce să dorim să scadă preţurile. Important este ca ele să crească mai încet. Să avem deci o inflaţie mică.“
Articolul este semnat de domnul Vasilescu, dar nu spune că sunt părerile proprii, aşa că presupun că domnul Vasilescu vorbeşte în numele BNR. Titlul articolului: “Adrian Vasilescu, BNR: Criza lumii şi criza noastră”. Chiar dacă ar fi exprimat părerile proprii, venind de la un angajat al BNR este o opinie care nu trebuie ignorată.
Care este problema mea? Uşurinţa cu care BNR prezintă scăderea preţurilor ca pe o “absurditate”. Nu există niciun fel de justificare în articol, doar o afirmaţie.
Dar ce să înţeleagă restul populaţiei? Chiar este aşa de absurd să ne dorim ca preţurile să scadă?
Să presupunem ca România beneficiază de un şoc de productivitate care face să crească oferta din economie pe termen scurt şi pe termen lung. Altfel spus, aceeaşi combinaţie de forţă de muncă şi capital produce mai mult. Pe lângă creşterea ofertei, economia beneficiază de costuri ale producţiei mai mici. Producţia mai mare la costuri mai mici scade preţurile din economie, dar nu afectează salariile nominale. Altfel spus, creşte puterea de cumpărare. În acest exemplu, salariile reale sunt compatibile cu echilibrul pe termen lung al economiei.
Ce ar trebui să facă banca centrală în această situaţie? Dacă încearcă să crească cererea agregată prin creşterea masei monetare, economia o să se mute într-un punct unde forţa de muncă angajată o să fie mai mare decât rata naturală. Altfel spus, banca centrală ar produce o bulă în economie, iar noul echilibru o să fie unul instabil. Iar fiecare bulă se sparge la un moment dat. În acest caz, dacă politica monetară încearcă să crească preţurile după un şoc pozitiv de productivitate nu face decât să destabilizeze economia.
Dar există şi alte probleme pe care domnul consilier nu le ia în calcul. De exemplu, ce se întâmplă dacă ne aflăm într-o situaţie în care salariile nominale nu ţin pasul cu “rata inflaţiei mici”? Intervenţia guvernului prin reglementări, salariu minim, taxe, impozite etc. face de cele mai multe ori dificilă ajustarea salariilor cu inflaţia atât în momente de criză economică cât şi în momente când economia “duduie”.
Politica monetară implementată discreţionar şi care urmăreşte mai multe ţinte (unele explicit, altele implicit) poate destabiliza economia. Pentru a minimiza acest efect destabilizator al politicii monetare este nevoie de transparenţa deciziilor şi o prezentare cât mai detaliată a “modelului” care stă la baza acestor decizii.
Ca să nu ne facem o idee greşită despre cum înţelege banca centrală să implementeze politica monetară este nevoie de o opinie care să explice de ce este o “absurditate” scăderea preţurilor, dar mai ales de ce nu este compatibilă cu echilibrul stabil al economiei pe termen lung.
Adrian Vasilescu, BNR: Criza lumii şi criza noastră (ZF)