Premierul nu le-a spus concret celor câteva mii de salariaţi de la RAAN pe care i-a vizitat câţi dintre ei vor rămâne fără slujbe în perioada următoare, lăsând lucrurile în coadă electorală de peşte.
E viaţă şi după arestarea baronului PSD de Mehedinţi Adrian Duicu. Prezent săptămâna trecută la Mehedinţi, premierul Victor Ponta a avut o întâlnire cu administratorii Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare. Cei aproximativ 2.500 de angajaţi ai RAAN au fost înştiinţaţi că disponibilizările nu îi vor afecta „foarte tare”. Premierul a recunoscut însă că vor pleca salariaţi din companie în perioada următoare şi a negat că Guvernul este dator să achite apa grea produsă la Romag Prod şi care este în custodie. Ponta nu a precizat însă când se vor face disponibilizările şi câţi salariaţi vor rămâne fără slujbe. La Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin, Victor Ponta a vorbit cu administratorii judiciari şi cu cel special. În timp ce oamenii aşteaptă să ajungă cu salariile la zi şi răspunsuri concrete cu privire la viitorul lor, prim-ministrul a amânat agonia până în luna iunie, după alegerile europarlamentare. Premierul a declarat că nu se vor salva toate locurile de muncă, anunţând astfel disponibilizări, fără să precizeze numărul şi nici când vor fi făcute.
„Până în luna iunie avem trei răspunsuri esenţiale: care este perspectiva economică şi planul de continuare a activităţii, ce se întâmplă cu persoanele care vor fi disponibilizate şi integrarea lor în prevederile legale privind plăţile compensatorii. În al treilea rând, situaţia sistemului de termoficare pentru municipiul Drobeta Turnu Severin”, a declarat Victor Ponta la Drobeta Turnu Severin.
În săptămâna premergătoare campaniei electorale, Guvernul a alocat 60 de milioane de lei pentru RAAN, o sumă mult prea mică, însă, faţă de cea pe care o are de acoperit pentru apa grea comandată şi care se află în custodia Romag Prod încă din a doua jumătate a anului 2013. Întrebat cu privire la cei 370 de milioane pe care Guvernul trebuie să-i achite unităţii din Drobeta Turnu Severin, Victor Ponta a spus că Executivul nu este dator. „Noi acum avem apă grea pentru unităţile 3 şi 4, chiar şi pentru 5. Noi luăm acea apă grea, să dea Dumnezeu să avem şi unde să o folosim, pentru că nu este un produs pe care să poţi să-l vinzi în altă parte. Nu poţi să o foloseşti decât la Cernavodă, la reactoarele de apă grea. Toate soluţiile pe care le-am găsit în această perioadă au fost pentru păstrarea celei mai mari părţi, nu a tuturor, a locurilor de muncă, pentru o perspectivă clară în anii care urmează, pentru o infrastructură economică care a fost gândită, în anii ‘76-‘81, când era o altă gândire despre perspectiva producţiei de energie nucleară în România. Nu este vorba despre datorii, luăm, conform prevederilor legale, la rezervele statului apa grea care este produsă aici, spunând foarte sincer şi direct că sper să facem grupurile 3 şi 4, pentru că altfel am luat-o degeaba apa grea”, a mai spus Victor Ponta. În ultimele luni, salariaţii de pe cele două platforme ale RAAN - Romag Prod şi Romag Termo - au reclamat prin proteste faptul că salariile se primesc cu întârziere şi sunt înjumătăţite. Liderii de sindicat au arătat că blocajul financiar care conduce la falimentarea unităţii este cauzat de faptul că apa grea produsă la Romag Prod nu este reluată de Guvern, aşa cum s-a angajat. În Mehedinţi, Victor Ponta a fost însoţit de Liviu Dragnea, de ministrul Economiei, Constantin Niţă, şi de ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.