După returul slab făcut de gorjeni, antrenorul Cristi Pustai a fost ieri demis, favorit să îi ia locul fiind Petre Grigoraş
"Mă gândeam la o colaborare mai lungă aici la Târgu Jiu, dar aşa cum au evoluat lucrurile cred că e cel mai bine şi poate momentul cel mai potrivit să încetăm această colaborare. Am încheiat amiabil, ca între oameni. E un moment greu, prima dată sunt în această postură. E o metodă uzitată în fotbal. Eu îmi continui cariera, dar acum o să iau o mică vacanţă, şapte ani am antrenat în fiecare etapă. Aşa că o să-mi iau vacanţă acum până la 1 iunie, voi avea o lună pe care o voi petrece cu cei dragi. La Târgu Jiu am avut clipe frumoase, amintiri plăcute, nu avea rost să întindem o situaţie care devenise ingrată. Orice lucru are un început şi un sfârşit. Dacă nu am fi pierdut cu Botoşani, atunci era o altă situaţie. Matulevicius a ratat, dar e un jucător foarte bun, care a venit după o accidentare", a spus Pustai.
”Dacă nu am fi pierdut la Botoşani, alta era situaţia”- Cristi Pustai, fost antrenor Pandurii
Cristi Pustai are încredere că Pandurii poate să prindă un loc de Europa League, având în vedere problemele de la Vaslui. "Urmează meciul cu Timişoara, care se poate câştiga, dacă se schimbă ceva, iar apoi deplasare la Vaslui, care poate nu se mai prezintă. Cu 6 puncte te poţi apropia puţin de Dinamo, e altceva. Nu ştiu cine rămâne în locul meu, probabil că în seara asta ei se vor decide. Eu o să stau la dispoziţia oricărui antrenor cu toate datele despre echipă". În vârstă de 46 de ani, Pustai a preluat conducerea tehnică a formaţiei Pandurii Târgu Jiu în luna ianuarie a anului 2013, înlocuindu-l pe Petre Grigoraş.
În următorul joc, Pandurii joacă duminică, de la ora 17.00, la Timişoara, cu Poli.