Domnule prim-sinistru, sunt eu. Acelaşi cetăţean plouat, pe strada căruia nu mai iese odată soarele. V-am văzut la televizor. Vroiam să vă spun că v-aţi maturizat politic, dar v-am găsit doar arogant. În urmă cu doi ani eraţi amabil şi nu v-ar fi fost greu să vâsliţi. Doar aţi dat mâna cu sute şi mii de oameni. Efortul e acelaşi. Acum, într-o apă care abia gâdilă gleznele, zece slugi care vă suportă flegmele verbale vă trag cu barca. Probabil aţi confundat tragedia unor ţărani cu o plimbare pe braţul Dunării. Iertaţi-mă, dar aţi părut un fătălău. Solidaritatea nu are nimic de-a face cu cizmele de împrumut pe care nu vreţi să le murdăriţi.

Domnule prim-sinistru, uneori chiar nu e cazul să vă purtaţi ca o viorea plutind pe gârlă. Şi nici să priviţi cu scârbă spre nişte militari a căror singură vină e că împing o plută oficială, care ar putea scăpa de necaz o mulţime obişnuită. Fie vorba între noi, saraolii aceia spre care ordonaţi ca şi când aţi privi în jos din vârful Turnului Eiffel i-au salvat înainte pe amărâţi, ca să aveţi cui promite cărămizi în paradisul distrus. Săriţi din barcă, nu contează că sunt broaşte şi mortăciuni în apa stătută. Miscaţi-vă picioarele spre cei care, sprijiniţi într-un toiag, au mers târâş să vă ştampileze numele. Nu se supără nimeni dacă apăreţi murdar în poze, cum nu s-a supărat nici doamna ministru când aţi întrebat-o foarte liric "Tu ce faci, fă, Doina aici?”. Eu, una vă pot înţelege apucăturile de căpitan necioplit, eşuat în propria expediţie, dar, zău, că până şi balerinii doamnei Udrea ar râde de-ar putea. Eu ştiu de unde aţi plecat, dar oare meritaţi să fi ajuns aici? Am înţeles că există programe de reabilitare a reţelelor de canalizare, am înţeles că „piperniciţii” aceia de contribuabili plătesc impozite grase, am înţeles că toate sistemele de avertizare meteo funcţionează şi că, în sfârşit, primarii de la ţară îşi citesc SMS-urile la timp. Doar că, de fiecare dată, nimeni nu reuşeşte să facă faţă. Nici când Lenuţei i se umple beciul de apă, nici când drumul judeţean proaspăt asfaltat se crapă-n zece, nici când apele lovesc aproape anual în aceleaşi zone cu sinistraţi din „valul” trecut.

Domnule prim-sinistru, când omului îi fură puhoiul casa, animalul şi viaţa de lângă, nu poţi să te porţi ca un turist primit prost de hotelieri. Şi nici ca jupânii care s-au văzut cu sacii în căruţă. Adunătura de sub dumneata uită cine a ajutat la punerea sacilor în căruţă şi omite că şi căruţa aia, plină sau ba, trebuie să fie condusă după unele reguli. Capitalul de încredere, deloc câştigat cu forţa, se poate transforma într-o perioadă relativ scurtă într-un obiectiv de neatins prin nicio strategie. Poate pentru că oamenii sunt cam sideraţi de „cutremure” verbale, de „îmbrânceli” politice. Domnule sinistru, apa e udă şi rece, dar nu se întâmplă nimic dacă pierdeţi un rând de haine. Noi am pierdut 23 de ani pentru ca dumneata să faci gestul acesta mărunt. V-a votat o majoritate în ideea că „samsarii” care au condus ce a rămas dintr-o Românie nevândută, vor fi substituiţi de lideri dotaţi cu suficientă artilerie pentru a izbândi. Nu că vom fi sortiţi unor primi şi fruntaşi ceva mai fragili şi clociţi decât ouăle lui Năstase. Sper ca în timp ce mă citiţi, să nu ordonaţi (inutil) concedierea mea. Eu consiliez doar politicieni cu vocaţie şi am venit în clădirea asta mare cu respectul meu de-acasă, ca să suplinesc lipsa lui cumva. Şi am planuri mari pentru cetăţenii cu care eu nu am dat mâna când am avut nevoie, ci când au avut nevoie. Şi-apoi, ştiţi, pe vremea când eram reporter, ţineam de mobilă printre puhoaie şi ne scoteam reciproc din şanturi, le duceam mâncarea mea şi le urcam copiii în bărcile prea puţine pentru ţipetele deznădăjduite ale celor care mereu aţi avut grijă să găsească drumul spre urna gloriei dumitale. Nu mi-ar fi ruşine să vă privesc din nou de lângă barcă, atât timp cât pantofii de lac nu vă mai ajută aşa mult. Să vă mai spun ceva:

Înainte de a ne gândi că 7 milioane de cetăţeni au votat împotriva lui Băsescu, opţiune justificată de altfel, trebuie să ne gândim că aceiaşi 7 milioane de cetăţeni v-au înfiat cumva şi că aveţi datoria de a vă lamenta mai puţin şi de a făptui mai mult. Domnule prim-sinistru, scopul şederii dumitale la cârmă nu este să-i amputaţi treptat pe „ăia mici din teritoriu” care se şmotruiesc public în goana pentru funcţii. Gâlceava iscată din orgolii negâdilate şi beştelirea asta colectivă nu fac decât să îngrijoreze un electorat care a solicitat metamorfozarea României. Ar fi ideal dacă ne-aţi scuti şi de reproşuri cu şi despre putere, despre „Zeuşi” irascibili care vă seamănă izbitor şi, dacă se poate, pe modelul „AŞA NU!”, de edilii din bătătura dvs. care au copiat apucăturile înlocuiţilor portocalii. Vi se spune asta zilnic, dar cred că sunteţi prea încăpăţânat. În orice barcă v-aţi afla, trebuie să fiţi legătura dintre bine şi rezistenţa lui. Şi să nu mai aud replica „pe mulţi eu v-am făcut puternici”. Pentru că, domnule Ponta, oricât de Dumnezeu ai fi şi oricâţi sfinţişori ai înălţat, trebuie să afli (măcar de la Jean Jacques Rousseau) că cel mai puternic nu este niciodată de-ajuns de puternic dacă nu ştie să transforme puterea în dreptate şi supunerea faţă de el în datorie. Dar vorba dumneata: “Crezi că poţi să opreşti tu ploaia… sau o opresc eu…?” Domnule prim-sinistru, acum doi ani, ca mulţi alţii, m-am simţit băgată în seamă, pentru că, în sfârşit, cineva a vorbit pentru toţi şi nu doar pentru o clică. Dar când v-am zărit după ploaie şi, în ciuda curcubeului, mi-am dat seama că asistaţii societăţii sunt acolo, sub comanda dvs. unde, complexaţi şi marginalizaţi, au dovedit din nou că cel mai mare handicap al lor este ruperea ombilicală de popor.

Dar sigur, totul e spre bine. Nu uitaţi totuşi că suntem prea mulţi şi prea frumoşi ca cei ce se prefac că ne conduc să ne pună o oglindă în care să apărem cu malformaţii. Am realizat că nu aveţi dreptul să rupeţi România în două şi să o abandonaţi uneori ca pe o fiinţă leproasă şi că cel care se proclamă invincibil în ciuda pietrelor ce i-au stâlcit chipul e un cârmaci nelegitim, asemenea unui copil a cărui paternitate nu şi-o asumă nimeni. Domnule prim-sinistru, am păstrat în minte ecoul a zeci de mii de voci care au vrut tot mai tare deşteptarea şi mi s-a făcut pielea de găină reflectând la faptul că uneori putem zbiera pentru idealurile noastre, iar alteori e suficient să tăcem solemn un minut sau două. M-am documentat privind în ochii sinistraţilor de acum şi din toţi anii şi am găsit suficiente dovezi să cred că politicienii ca dumneata au nevoie de jucării. Ca orice om normal, acum doi ani mi-am încărcat bateriile din voinţa celor care am crezut că nu pot, nu vor şi nu ştiu să-şi plece capetele în faţa unei dinastii a trădătorilor. Asta e ceea ce mă făcea să cred că ne putem face abonament pentru a circula cu un tramvai numit speranţă. Dar până şi eu mă mai înşel. Ca de fiecare dată, campania electorală împarte politicienii în oameni şi candidaţi. Apar şi tupeişti care în alte mandate s-au plimbat cu lăutarii pe uliţe şi-au uitat de Parlament. Apar oameni ca dumneavoastră, domnule Ponta, despre care ştim din start că, după ce vor fi candidaţi, nu vor mai fi nimic.