Actualitate

Minerii mehedinţeni, trai boieresc de sărbătorile pascale

Şi liberi şi cu prime în valoare de 800 de lei de fiecare. De asta au parte cei circa 750 de mineri de la Mina Husnicioara, Mehedinţi. Ortacii au intrat deja în posesia primelor de Paşte, acestea fiind majorate cu o sută de lei în urma negocierilor dintre sindicate şi conducerea Complexului Energetic Oltenia. Potrivit liderului Sindicatului Cartel Afla Mehedinţi, Norocel Ciorăscu, în contractul colectiv de muncă minerii aveau prevăzută o valoare de 700 lei pentru prima de Paşte, aceasta fiind majorată cu 100 lei în anul 2014. Primele au constat în bonuri valorice.
Pe de altă parte, situaţia minerilor de la Husnicioara este diferită de a altora din ţară. Ei se află şomaj tehnic până în data de 5 mai 2014. Liderul Ciorăscu a declarat că revenirea la muncă după data de 5 mai a ortacilor depinde de graficul stabilit pentru achitarea creanţelor de către Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin către Complexul Energetic Oltenia.
Cariera de la Husnicioara este principalul furnizor de cărbune pentru Termocentrala de la Halânga, care asigură aburul tehnologic necesar desfăşurării activităţii Combinatului de Apă Grea şi agentul termic pentru municipiul Drobeta Turnu Severin. RAAN are datorii de peste 230 milioane de lei către CEO pentru cărbunele primit, dar neachitat. Creanţa a fost trecută în tabelul întocmit de administratorul judiciar al RAAN, aflată în insolvenţă din septembrie 2013, dar, potrivit sindicatelor, până în martie 2014 nu fusese achitată nicio parte din datoria acumulată. Minerii de la Husnicioara au intrat în şomaj tehnic în data de 17 martie, când s-a oprit şi furnizarea de cărbune către RAAN. Unitatea primeşte în prezent cărbune de la Motru.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...