Eveniment

IPJ Mehedinţi pune trupele SAS şi pe găinari

IPJ Mehedinţi a organizat o razie de amploare în sudul judeţului Mehedinţi, fiind efectuate 11 percheziţii domiciliare la persoane suspecte de comiterea mai multor infracţiuni de furt. La acţiune au fost angrenaţi peste 65 de poliţişti şi jandarmi, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale din IPJ Mehedinţi.

Oamenii legii au urmărit şi identificarea unor persoane care se sustrag urmăririi penale. Poliţiştii mehedinţeni au organizat la mijlocul săptămânii trecute o razie în zona de sud a judeţului, având ca obiective prioritare identificarea bunurilor provenite din activităţi ilicite, prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a liniştii şi ordinii publice, cât şi depistarea autovehiculelor sustrase atât de pe teritoriul României, cât şi a altor state.
„Totodată, s-a urmărit identificarea persoanelor care practică comerţul cu produse de contrabandă, a celor care taie şi sustrag material lemnos din fondul forestier, verificarea legalităţii transportului de material lemnos, identificarea şi reţinerea suspecţilor în dosarele penale rămase iniţial cu autor necunoscut, precum şi a celor care se sustrag urmăririi penale”, a declarat subcomisarul Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. Poliţiştii au efectuat 11 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Punghina, Drincea, Cujmir, Salcia, Recea, Dîrvari şi Vânători, locaţii unde au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 3 mopede ce figurau în baza de date ca fiind sustrase de pe teritoriul Italiei, un număr de 230 şpalieri proveniţi de la o unitate de profil, dar şi alte bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni rămase iniţial cu autor necunoscut.
Totodată, poliţiştii au pus în executare 4 mandate de aducere, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, doi bărbaţi de 34, respectiv 36 ani, din localităţile Punghina şi Cujmir, cercetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Pe timpul activităţilor desfăşurate, au fost controlate 135 de autovehicule şi aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.200 lei. Totodată, valoarea bunurilor confiscate de poliţişti a fost de aproximativ 17.500 lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...