Poliţiştii vâlceni au confiscat mii de kg de legume, grâu, porumb, tărâţe, făină, mălai, sare şi 225 de pâini.
Săptămâna trecută, G. Ion, de 42 de ani, transporta pe DN 67, cu o autoutilitară, produse agricole fără a deţine pentru acestea documente legale de provenienţă sau de însoţire a mărfii. El a fost depistat în trafic, în urma unui control efectuat de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băile Govora, Serviciul Rutier Vâlcea şi Postul de Poliţie Buneşti. I-au fost confiscate 1.000 kg grâu, 910 kg tărâţe grâu, 45 kg făină, 181 kg mălai, 375 kg boabe porumb, 100 kg sare, 225 pâini, în valoare totală de 3.000 lei. Conducătorul auto a primit şi o amendă de 500 lei conform LG 12/1990M.
Şi poliţiştii din Drăgăşani au sancţionat acte de comerţ ilegal săptămâna trecută. În urma verificărilor mai multor agenţi economici de pe raza localităţii, ei au constatat că o societate comercială oferea spre vânzare legume fără a se deţine documente de provenienţă pentru aceste produse. Firma a fost sancţionată cu suma de 20.000 lei.








