Antrenorul Gabi Balint i-a menajat pe Brac, Ferfelea şi Vandelannoite, în timp ce portarul Irimia a debutat la Craiova, la aproape 35 de ani.
Prima repriză a fost una de nivel foarte slab, fotbaliştii intrând la cabine în huiduielile fanilor. Craiova a deschis scorul târziu, cu un sfert de oră înaintea finalului, când golgheterul seriei a doua, Costin Curelea, a marcat cu o lovitură de cap imparabilă. În minutul 85, Valskis a spart şi el gheaţa în tricoul Craiovei, marcând tot cu capul.
Craiova pleacă în play-off cu statutul de mare favorită la promovare, ţinând cont de investiţiile colosale făcute în lot, însă jocul este departe de a convinge. ”Câştigăm şi nu primim gol, dar, din păcate, jocul este slab. Sunt cauze obiective, am introdus în teren jucători care încă nu sunt sută la sută, vin după accidentări, au o lipsă de pregătire. Pe undeva este de înţeles. De-asta i-am şi forţat, am dorit să-i ţin cât mai mult în teren ca să acumuleze, pentru că meciurile următoare sunt importante. Eu sunt sigur că atunci când începe play-off-ul, echipa va fi altfel, cel puţin mental. Nu ne-am mobilizat pentru meci aşa cum trebuie“, a spus Balint.
Tehnicianul Craiovei crede că cinci echipe se vor bate la promovare. ”La noi se şterg punctele, nu se adună, se scad. Din momentul acesta suntem toţi la zero puncte, aşa trebuie să gândim. Şi aşa cum şi Bistriţa a intrat în cursă, şi Târgu Mureş, Reşiţa şi Vâlcea sunt alături de noi, suntem cinci echipe care ne vom bate, de la zero, în 10 meciuri. Cele două echipe mai bune vor promova“.
Federaţia nu a făcut încă niciun anunţ oficial în privinţa răspunsului de la UEFA, care a fost interpelată în privinţa dreptului de a promova al Craiolguţei. Cum se ştie, în statutul FRF se stipulează că un club este obligat să aibă trei ani consecutivi afiliere la FRF, condiţie pe care clubul din Bănie nu o îndeplineşte.
Curelea: ”Suntem cea mai bună echipă”
Golgheterul seriei, Costin Curelea, este convins că echipa sa va promova. „Din păcate, sistemul care s-a adoptat în play-off e o tâmpenie, dar aceasta este situaţia. Vom juca în continuare. Eu, unul, nu am crezut vreodată că Bistriţa poate să câştige la Satu Mare. Dar iată că şi-a revenit miraculos şi s-a impus în ultimele două meciuri. Noi jucăm cu Oltul, echipă puternică, pe care am învins-o de două ori. Sperăm să câştigăm toate meciurile din play-off. Emoţii în următoarele jocuri nu vom avea, cu siguranţă vom aborda altfel meciurile şi nu ne vom încurca, pentru că suntem cea mai bună echipă din play-off. Nu mi-am propus neapărat să devin golgheter. Să câştigăm, asta e cel mai important. La meciul cu Mioveni ne-a fost un pic mai greu să ne concentrăm, am privit prea uşor jocul şi asta era să ne coste“.








