Eveniment

Râmnicu Vâlcea:

Tânăr accidentat mortal de un tren

Bărbatul nu s-a asigurat atunci când a traversat calea ferată şi a fost acroşat de locomotiva trenului

Un tânăr şi-a pierdut azi viaţa, după ce a fost lovit de locomotiva unui tren. Tragedia s-a întâmplat în această după amiază în apropierea Haltei Nord, iar poliţiştii TF Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi chiar de mecanicul de tren

„Trenul Regio nr. 2072 care circula pe relaţia Sibiu – Piatra Olt a surprins în gabaritul liniei şi a accidentat o persoană de sex bărbătesc. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Postului de Poliţie TF Rm. Vâlcea care a constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că o persoană de sex bărbătesc, cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani, care se deplasa în fugă, nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată şi a fost acroşată de partea dreaptă faţă a locomotivei”, a declarat Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Medicii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul tânărului. Victima a fost transportată la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în vederea efectuării necropsiei. „S-a întocmit dosar penal de către poliţiştii P.P. TF Rm. Vâlcea în vederea stabilirii cauzelor producerii evenimentului şi a identităţii persoanei decedate, urmând a se da soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”, susţine Teodorescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...