Joi, 27 martie, de la ora 13.00, a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea în baza faptului că Prefectura Vâlcea primise hotărârea Curţii de Apel Bucureşti privind condamnarea la 4 ani de închisoare cu executare decisă în privinţa fostului edil-şef liberal Emilian Frâncu. Au fost prezenţi doar consilierii PSD (7), UNPR (4) şi PP-DD (2), în urma votului unanim fiind desemnat primar interimar viceprimarul social-democart Ion Gigi Matei. Ulterior şedinţei, atât PDL, cât şi PNL au acuzat public faptul că nu au fost înştiinţaţi de şedinţă în timp util, lucru contrazis cu argumente legislative de viceprimarul Ion Gigi Matei.
“Alegerea lui Matei este imorală, nu ilegală!”
Vineri, deputatul Romeo Rădulescu, preşedintele PDL Râmnicu Vâlcea (care are 5 aleşi în CL), şi-a menţinut opinia critică în privinţa modului în care s-a făcut convocarea, însă a precizat că nu o va contesta, aşa cum au ameninţat cei de la PNL. “E adevărat că am contestat alegerea lui Gigi Matei, dar într-o declaraţie publică. Contest modul în care a fost făcută, dar nu am spus niciodată că voi depune o contestaţie. Eu nu depun contestaţii, nu fac plângeri. Alegerea lui Gigi Matei a fost făcută imoral, nu ilegal. Dacă la 9 anunţau că şedinţa se face la 13.00 nu era nici o problemă. E legal, aşa se face, dar să suni să spui că e la zece nu e normal. L-am sunat pe Matei, l-am felicitat, eu am colaborare cu toată lumea. Acum să vedem când se vor organiza alegeri, eu nu cred că se vor organiza prea curând. S-a discutat în BPJ despre posibila mea candidatură, dar nu s-a votat nimic concret în acest sens”, a declarat parlamentarul PDL.
"E adevărat că am contestat alegerea lui Gigi Matei, dar într-o declaraţie publică. Contest modul în care a fost făcută, dar nu am spus niciodată că voi depune o contestaţie. Eu nu depun contestaţii, nu fac plângeri. Alegerea lui Gigi Matei a fost făcută imoral, nu ilegal.", deputat PDL, Romeo Rădulescu
“Am protestat şi noi în CL, cu tricouri inscripţionate, dar decent!”
Romeo Rădulescu a ridiculizat în egală măsură prestaţia liberalilor care au protestat vehement în şedinţa CJ din aceeaşi zi şi stilul imperturbabil de a conduce şedinţele ale social-democraţilor conduşi de Ion Cîlea. “Am fost şi eu la şedinţa Consiliului Judeţean şi nu mi-a venit să cred. Şi noi am protestat la Consiliul Local, acum câteva săptămâni, cu tricouri inscripţionate, dar în linişte, fără tărăboi inutil. Ce am văzut la CJ a fost bătaie de joc faţă de alegători. Unii peneliştii erau puşi pe scandal, fără argumente solide, ziceai că sunt gata să dea cuiva cu pancartele în cap, iar Ion Cîlea cred că nu prea ştie să ţină astfel de momente sub control instituţional, decât în situaţii în care unul vorbeşte şi toţi ceilalţi ridică mâna şi votează”, a mai spus Rădulescu.